Tularemie: ce este, semne si simptome, diagnostic si tratament

In contextul actual al bolilor infectioase emergente si reemergente, diagnosticul de tularemie ramane o afectiune rara, dar importanta din punct de vedere medical si epidemiologic. Cauzata de bacteria Francisella tularensis, un factor patogen extrem de virulent si considerat arma biologica potentiala, tularemia necesita atentie speciala atat in diagnosticul diferential al infectiilor cu debut acut, cat si in gestionarea pacientilor cu expuneri la vectori sau animale salbatice.

Desi este intalnita mai ales in anumite regiuni din America de Nord, Europa si Asia, cazuri izolate sau focare pot aparea oriunde exista contacte directe cu fauna salbatica sau vectori, cum ar fi capusele sau tantarii. Simptomele pe care le pot avea pacientii cu tularemie pot varia mult, de la leziuni cutanate banale pana la forme pulmonare severe si infectii sistemice care pot pune viata in pericol.

Tularemie – ce este si cum se transmite

Tularemia este provocata de bacteria Francisella tularensis, un bacil gram-negativ, care poate infecta oamenii si o varietate de animale. Este una dintre cele mai contagioase bacterii cunoscute. Chiar si expunerea la un numar extrem de mic de astfel de bacterii este suficienta pentru a cauza boala, inclusiv prin inhalare.

Riscul de a dezvolta tularemie creste din cauza modului de transmitere, care se poate face prin:

• intepatura sau muscatura de capuse, tantari sau alte insecte infectate;
• manipularea carcaselor de animale salbatice (de exemplu, iepuri, rozatoare);
• inhalarea prafului contaminat (de exemplu, in timpul manipularii fanului sau solului);
• ingerarea de apa contaminata;
• contact direct cu mucoasele sau cu leziunile deschise.

Despre tularemie este important sa stiti ca nu se transmite de la om la om, ceea ce inseamna ca nu este contagioasa intr-o comunitate, dar ramane o boala cu risc inalt in context profesional sau in cazul expunerii accidentale.

Tipuri de tularemie si simptome asociate

Manifestarile clinice ale tularemiei pot varia semnificativ in functie de modul in care bacteria patrunde in organism. Exista mai multe forme clinice, fiecare cu particularitati specifice:

1. Tularemie ulceroglandulara (cea mai frecventa forma)

Aceasta forma de tularemie apare in urma intepaturilor de insecte sau a contactului cu animale infectate. Principalele simptome pe care le puteti manifesta sunt:

• aparitia unei ulceratii dureroase pe piele (la locul infectiei);
• inflamarea ganglionilor limfatici (adenopatie);
• febra, frisoane, oboseala.

2. Tularemie glandulara

Este asemanatoare formei ulceroglandulare, dar fara ulceratie cutanata. Aceasta forma de tularemie se manifesta prin adenopatie regionala si febra.

3. Tularemie oculoglandulara

In acest caz, bacteria patrunde prin ochi (maini contaminate). Simptomele principale pe care le puteti avea sunt:

• roseata, durere oculara, lacrimare excesiva;
• inflamarea pleoapei;
• ganglioni inflamati in zona capului si gatului.

4. Tularemie orofaringiana

Aceasta apare prin consumul de apa sau alimente contaminate. Simptomele includ:

• febra;
• durere in gat, amigdale inflamate;
• ulceratii bucale sau faringiene;
• ganglioni submandibulari mariti.

5. Tularemie pulmonara

Aceasta este cea mai severa forma si apare prin inhalare (aerosoli, praf). Puteti prezenta urmatoarele simptome:

• tuse seaca sau productiva;
• durere toracica;
• dificultati respiratorii;
• febra ridicata si stare generala grava.

6. Tularemie tifoida (forma sistemica rara)

Aceasta este o infectie generalizata, fara simptome locale evidente. Aceasta poate duce la soc septic, pneumonie sau meningita.

Simptomele generale cand aveti o astfel de forma de tularemie pot include febra mare, transpiratii, dureri musculare, frisoane, greata, pierderea apetitului si slabiciune accentuata.

Cum se stabileste diagnosticul de tularemie

Tularemia poate fi greu de diagnosticat in stadiile incipiente, deoarece simptomele pot fi similar altor boli (gripa, infectii bacteriene comune, mononucleoza). Diagnosticul corect se bazeaza pe corelarea simptomelor cu istoricul de expunere si pe teste specifice de laborator. Etapele diagnosticarii includ:

• anamneza detaliata – intrebari despre expunere la animale, insecte, zone endemice;
• examinare fizica – identificarea ulceratiilor, adenopatiilor, semnelor de infectie sistemica;
• analize de laborator:
  • teste serologice pentru anticorpi specifici (ELISA, aglutinare);
  • hemoculturi (daca este prezenta bacteriemia);
  • PCR – detectarea directa a materialului genetic al bacteriei;
  • biopsie sau aspiratie ganglionara, in unele cazuri.

Este important ca laboratorul sa fie informat despre suspiciunea de tularemie, deoarece F. tularensis este o bacterie periculoasa, care necesita manipulare in conditii speciale de biosiguranta.

Tratament pentru tularemie

Tularemia este o infectie care necesita tratament antibiotic prompt. Daca nu este tratata, poate duce la complicatii grave si, in formele severe, chiar la deces. Antibioticele eficiente includ:

• streptomicina (standardul de aur in tratamente severe);
• gentamicina;
• doxiciclina (mai ales in forme usoare sau ca tratament oral);
• ciprofloxacina.

Durata tratamentului pentru tularemie variaza intre 10 si 21 de zile, in functie de forma clinica si severitatea bolii. Alte masuri de sprijin pe care le puteti folosi includ:

• antipiretice si hidratare;
• spitalizare in cazul formelor pulmonare sau generalizate;
• drenaj chirurgical in cazuri de abces limfatic.

Majoritatea pacientilor raspund bine la tratament daca acesta este instituit la timp. Recuperarea completa poate dura cateva saptamani sau chiar cateva luni, in formele severe.

Metode de preventie pentru tularemie

Nu exista vaccin disponibil pentru uz general, desi in unele tari se cerceteaza vaccinuri pentru personalul din laboratoare sau armata. Masurile practice de preventie pe care le puteti folosi sunt urmatoarele:

• evitati contactul direct cu rozatoare sau iepuri salbatici;
• purtati manusi cand manipulati animale sau curatati vanatul;
• folositi produse repelente pentru tantari si capuse;
• evitati consumul apei netratate, provenite din surse naturale;
• protejati-va ochii si caile respiratorii in zone cu mult praf sau in cazul contactului cu fanul.

In concluzie, tularemia este o boala rara, dar care poate deveni severa daca nu este depistata si tratata corect. Este important sa fiti constienti de modul in care se transmite si sa acordati atentie simptomelor aparute dupa expuneri in medii de risc. Diagnosticul precoce si tratamentul antibiotic adecvat pot preveni complicatiile si asigura o recuperare buna. Daca prezentati febra inexplicabila, dureri de cap si inflamatii ale ganglionilor dupa ce ati fost in natura sau ati intrat in contact cu animale, adresati-va cat mai curand medicului pentru evaluare si investigatii.

Surse:

https://www.cdc.gov/tularemia/about/index.html

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17775-tularemia

https://www.msdmanuals.com/professional/infectious-diseases/gram-negative-bacilli/tularemia

https://dph.illinois.gov/topics-services/emergency-preparedness-response/public-health-care-system-preparedness/tularemia.html