Ulei de avocado – beneficii in hidratarea si hranirea pielii

Ulei de avocado – beneficii in hidratarea si hranirea pielii Ulei de avocado – beneficii in hidratarea si hranirea pielii

Ultima actualizare: 18 mai 2023

Probabil stiti deja ca uleiul de avocado este excelent pentru gatit, dar stiati cat de benefic poate fi pentru piele? Este bogat in vitamine si minerale importante, care sunt foarte eficiente pentru problemele pielii. Avocado, atunci cand este presat (la propriu), ne ofera o gama intreaga de beneficii pentru sanatatea pielii.

Recomandari cheie

  • Printre beneficiile uleiului de avocado se numara puterea mare de hidratare.
  • Cateva picaturi de ulei organic de avocado pot ameliora anumite afectiuni ale pielii.
  • Acizii grasi esentiali din uleiul extravirgin de avocado pot reduce acneea.
  • Uleiul de avocado poate promova vindecarea pielii, indiferent daca textura aspra sau mancarimea pielii este urmarea unei reactii alergice sau a unei leziuni.
  • Il puteti include in rutina de ingrijire a pielii, pentru beneficiile sale antiimbatranire.
  • Uleiul de avocado este excelent pentru aproape orice ritual de ingrijire corporala, indiferent de varsta sau tip de piele, deoarece se poate aplica pe corp, scalp sau par.

 

Ce este uleiul de avocado?

Uleiul de avocado provine din fructele de avocado, care sunt delicioase si extrem de sanatoase. Uleiul alimentar este utilizat pe scara larga pentru gatit, deoarece ofera multiple beneficii pentru sanatate.

Bunatatea fructelor de avocado este recunoscuta in intreaga lume de expertii in nutritie. Au un continut ridicat de fibre si un continut scazut de zahar. Avocado contine multivitamine importante, precum vitaminele A, E, C, K, B3 (niacinamida), B6 si B9 (acid folic), potasiu, magneziu si sodiu. In plus, avocado abunda in antioxidanti si grasimi mononesaturate.

Prin urmare, uleiul de avocado s-a dovedit a fi esential si in ingrijirea pielii. Daca examinati cu atentie produsele de ingrijire a pielii, veti observa ca multe dintre ele contin avocado. Pe piata sunt disponibile creme hidratante, seruri, creme si masti de fata care contin avocado.

Care sunt beneficiile uleiului de avocado pentru piele?

1. Uleiul de avocado este puternic hidratant

Vitaminele sunt esentiale pentru sanatate, iar uleiul de avocado contine din abundenta vitamina E, care este esentiala pentru hidratarea pielii. Vitamina E face deja parte din membranele celulare, asa ca este absorbita cu usurinta in piele, mai ales atunci cand este combinata cu alti agenti sau creme pentru ochi.

Aceasta vitamina hidratanta ajuta la intarirea functiei de bariera lipidica a pielii, ceea ce permite o retinere si mai buna a umiditatii. Vitamina E este, de asemenea, un antioxidant. Acest lucru inseamna ca lupta impotriva radicalilor liberi, incetineste ciclul daunator al arsurilor solare cauzate de razele UV si reinnoieste pielea.

Cateva picaturi de ulei de avocado sunt excelente pentru persoanele cu pielea uscata sau crapata

Uleiul de avocado contine, de asemenea, nutrienti precum potasiu si lecitina. Potasiul este important pentru regenerarea tesutului cutanat, ciclul de reinnoire a celulelor pielii facand parte din ceea ce mentine pielea catifelata si supla.

Citeste si

Ca emolient, lecitina are si capacitatea de a inmuia si hidrata. Acizii grasi prezenti in lecitina ajuta la etansarea umiditatii, prin crearea unei bariere protectoare la nivelul pielii. Acest lucru protejeaza pielea impotriva factorilor nocivi.

Cele mai bune ingrediente pe care sa le combinati cu avocado

Chiar si o cantitate mica de ulei de avocado aplicat pe pielea umeda va poate ajuta sa faceti fata petelor uscate, descuamate sau aspre de pe piele. Cand acest ulei este combinat cu alte ingrediente hidratante, cum ar fi mierea organica sau uleiul esential preferat, cateva linguri din acest amestec vor asigura o piele mai fina, mai moale si mai hidratata.

2. Uleiul de avocado amelioreaza anumite afectiuni ale pielii

Eczema si psoriazisul afecteaza o multime de oameni. Ambele afectiuni cauzeaza mancarime, inrosire si inflamatie, provocand mult disconfort si frustrare.

Imboldul de a scarpina zonele afectate poate fi coplesitor, dar acest lucru agraveaza adesea situatia, provocand uneori sangerari sau cel putin inrosire si iritare suplimentara.

Acizi grasi mononesaturati pentru psoriazis si eczeme

La persoanele cu psoriazis, pielea tinde sa fie mai solzoasa si mai groasa decat in cazul eczemei. Eczema tinde sa apara pe partile corpului care se indoaie, cum ar fi degetele, coatele, genunchii sau gatul.

De obicei, debutul este mai timpuriu (in copilarie) decat la psoriazis, care in general nu apare pana la sfarsitul adolescentei sau la varsta adulta. Acesta din urma este adesea legat de probleme grave de sanatate, cum ar fi diabetul sau bolile de inima. Daca aveti oricare dintre simptomele mentionate mai sus, ar trebui sa va adresati unui medic.

Desi se pot prescrie medicamente sau creme pentru a trata aceste afectiuni, uleiul de avocado poate si el sa ajute la ameliorarea unora dintre simptome.

3. Uleiul de avocado este un antiinflamator natural

Proprietatile antiinflamatoare ale uleiului de avocado pot atenua astfel de afectiuni care irita pielea.

Deoarece uleiul de avocado este emolient si hidratant, poate ajuta la calmarea si repararea pielii. Lecitina (acidul gras mentionat mai sus) prezenta in uleiul de avocado ajuta organismul sa invinga pielea uscata si, de asemenea, ajuta la ameliorarea afectiunilor precum psoriazisul si eczema.

4. Uleiul extravirgin de avocado poate reduce acneea

Beneficiile utilizarii acestui ulei nu se limiteaza la pielea uscata sau descuamata. Chiar si tenul gras care este predispus la acnee poate beneficia de proprietatile uleiului de avocado, daca acesta este folosit intr-o masca pe baza de enzime.

Uleiul de avocado este un antiinflamator natural, care poate calma iritatia si reduce roseata. Din fericire pentru persoanele cu acnee, uleiul de avocado abordeaza aceste efecte secundare fara a infunda porii sau a lasa sebumul sa se acumuleze in exces.

Dupa cum am mentionat mai sus, acest ulei contine si antioxidanti puternici. Antioxidantii va ajuta sa va mentineti pielea curata. Razele ultraviolete (UV) de la soare, impreuna cu poluarea si alti factori de mediu, pot agrava acneea prin infundarea porilor si actiunea proinflamatoare.

Citeste si

Luptand impotriva radicalilor liberi, antioxidantii si acizii grasi esentiali din uleiul de avocado ajuta la prevenirea acestor probleme.

4. Uleiul de avocado favorizeaza vindecarea ranilor

Uleiul de avocado poate ajuta procesul de vindecare pentru taieturile si zgarieturile de pe piele. Utilizarea uleiului de avocado ca o modalitate de a ajuta la vindecarea ranilor functioneaza atat de bine din cateva motive. Nutrientii si vitaminele din uleiul de avocado ajuta la mentinerea hidratarii pielii. Aceasta ofera beneficii suplimentare pentru vindecare, cum ar fi hranirea barierei naturale de protectie a pielii. Pielea hidratata si o bariera cutanata sanatoasa tin la distanta agentii iritanti nedoriti.

5. Uleiul de avocado are beneficii antiimbatranire

Grasimile sanatoase gasite in avocado si prezente in uleiul de avocado ne pot ajuta pielea pe masura ce imbatranim – mai ales atunci cand sunt utilizate in cremele pentru maini, fata, brate etc. Acizii grasi (cum ar fi acidul oleic), proteinele si beta-carotenul din acest ulei ajuta la accelerarea metabolismului colagenului. Orice stimulent in producerea colagenului imbunatateste supletea si elasticitatea epidermei.

Ulei de avocado – contraindicatii

Efectele secundare ale uleiului de avocado apar rar. Nu multi oameni s-au plans de efectele secundare asociate cu acesta. Uleiul de avocado diluat este sigur pentru aproape toata lumea. Cu toate acestea, exista intotdeauna riscul unei reactii alergice cand incercati un produs sau ingredient nou. Prin urmare, este recomandat sa efectuati un test pe o zona mica a pielii, inainte sa-l aplicati pe toata suprafata vizata.

Incorporarea uleiului de avocado in rutina de ingrijire a pielii este simpla, dar extrem de eficienta. Va hidrateaza pielea din interior si asigura o hidratare profunda. Uleiul de avocado poate trata pielea uscata si descuamata, poate accelera vindecarea ranilor si poate reduce semnele de imbatranire ale pielii. Persoanele cu orice tip de piele pot folosi ulei de avocado diluat. Adresati-vă medicul dermatolog daca insa aveti probleme specifice.

 

Surse:

https://skinkraft.com/blogs/articles/avocado-oil-for-skin

https://www.juaraskincare.com/blogs/juara-blog/avocado-oil-for-skin

https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/avocado-oil-for-skin#research

https://www.byrdie.com/avocado-oil-for-skin-4846442