Purinele sunt substante naturale prezente in celulele organismului si in numeroase alimente. Atunci cand sunt metabolizate, rezulta acid uric, care este eliminat in principal prin rinichi si, intr-o proportie mai mica, prin intestin.
Alimentatia reprezinta o sursa importanta de purine, iar consumul frecvent de alimente bogate in purine contribuie la cresterea acidului uric, mai ales la persoanele cu hiperuricemie sau guta.
Ce sunt purinele si ce rol indeplinesc acestea in organism?
Purinele sunt compusi organici cu azot care intra in structura nucleotidelor, componente esentiale ale ADN-ului si ARN-ului. Adenina si guanina sunt cele doua baze purinice principale intalnite in acizii nucleici.
Rolul lor biologic depaseste insa structura materialului genetic. Compusii purinici participa la:
- stocarea si transferul energiei prin ATP si GTP;
- sinteza ADN-ului si ARN-ului;
- semnalizarea celulara;
- activitatea unor coenzime;
- proliferarea si repararea celulara;
- reglarea mai multor procese metabolice.
Organismul produce purine si recicleaza permanent bazele rezultate din turnoverul celular. O alta parte provine din consumul de alimente cu purine. Purinele sunt degradate succesiv pana la hipoxantina si xantina, iar xantin-oxidoreductaza participa la transformarea lor in acid uric.
La om, acidul uric reprezinta produsul final al metabolismului purinic, deoarece organismul nu dispune de o uricaza functionala care sa il transforme in alantoina, asa cum se intampla la numeroase alte mamifere.
Daca productia de acid uric depaseste capacitatea de eliminare, concentratia sa sanguina creste. Se dezvolta astfel hiperuricemia. Cand concentratia depaseste pragul de saturatie al uratului, de aproximativ 6,8 mg/dL in conditii fiziologice, se pot forma cristale de urat monosodic. Depunerea lor in articulatii sta la baza gutei.
Tabel cu alimente bogate in purine
Continutul de purine este exprimat de regula in mg/100 g aliment. Valorile difera intre bazele de date si sunt influentate de specie, portiunea de alimnente cu purine, procesare, gatire si continutul de apa.
Produsele uscate sau concentrate tind sa prezinte valori mai mari raportate la 100 g. In clasificarile nutritionale sunt considerate alimente bogate in urine sau foarte bogate in purine, in general, alimentele care depasesc aproximativ 150–200 mg/100 g.
Tabel cu alimente foarte bogate in purine – peste 400 mg/100 g
Aceasta categorie de alimente bogate in purine contine produse cu o concentratie foarte mare de purine. In timpul unui atac acut de guta, alimentele bogate in purine din aceasta categorie trebuie in general evitate. Avem urmatoarele:
|
Aliment |
Continut de purine |
|
Drojdie de bere |
pana la 1810 mg/100 g |
|
Momite de vitel / timus |
pana la 1260 mg/100 g |
|
Sprot afumat |
804 mg/100 g |
|
Splina de oaie |
pana la 773 mg/100 g |
|
Lapti de cod |
375–560 mg/100 g |
|
Sardine in ulei |
480 mg/100 g |
|
Ficat de vitel/vita |
pana la 460 mg/100 g |
|
Ansoa |
410–411 mg/100 g |
|
Extracte concentrate de drojdie |
foarte ridicat, variabil |
|
Ciuperci shiitake/boletus uscate |
ridicat, variabil |
Concentratia mare in purine a drojdiilor, organelor si produselor uscate explica de ce acestea sunt printre primele alimente bogate in purine, limitate in regimul pentru hiperuricemie si guta.
Tabel cu alimente bogate in purine – 200-400 mg/100 g
In aceasta categorie de alimente bogate in purine se regasesc numeroase organe si produse marine. In urmatorul tabel sunt mentionate cele mai importante surse:
|
Aliment |
Continut aproximativ de purine |
|
Sardine proaspete |
345–399 mg/100 g |
|
Rinichi de vita/porc |
269–334 mg/100 g |
|
Macrou |
246 mg/100 g |
|
Hering |
200–250 mg/100 g |
|
Creveti |
234 mg/100 g |
|
Scoici / midii |
154–233 mg/100 g |
|
Icre |
variabil, frecvent ridicat |
Pentru persoanele cu guta sau hiperuricemie, frecventa si portia acestor alimente bogate in purine sunt importante. Organele sunt printre alimentele bogate in purine pentru care limitarea aportului este recomandata in mod constant.
Alimente cu continut moderat spre ridicat de purine – aproximativ 100-200 mg/ 100 g
Carnea consumata in mod obisnuit se incadreaza frecvent in aceasta categorie. Chiar daca valoarea la 100 g este mai mica decat in cazul organelor, portiile si frecventa consumului contribuie la cresterea aportului de alimente bogate in purine:
|
Aliment |
Continut aproximativ de purine |
|
Carne de vitel |
172 mg/100 g |
|
Gasca |
165 mg/100 g |
|
Curcan |
150 mg/100 g |
|
Carne de vita |
110–150 mg/100 g |
|
Carne de porc |
95–150 mg/100 g |
|
Bacon |
100–150 mg/100 g |
|
Piept de pui cu piele |
115 mg/100 g |
|
Piept de pui fara piele |
55–100 mg/100 g |
|
Vanat – in functie de specie |
150–200 mg/100 g |
Sa nu uitam ca si supele cu carne, nu doar consumul de carne ca atare, reprezinta surse de purine.
Cum ramane cu alimentele bogate in purine de origine vegetala?
Aceasta este o diferenta importanta pentru persoanele care incearca sa isi reduca aportul alimentar de purine. Studiile epidemiologice nu asociaza alimentele cu purine vegetale cu acelasi risc de guta sau atac de guta observat pentru carnea rosie, organele de animale si anumite fructe de mare, care sunt alimente bogate in purine de origine animala.
|
Aliment |
Continut aproximativ de purine |
Relevanta in caz de guta |
|
Leguminoase uscate – linte, fasole |
75–150 mg/100 g |
Nu sunt asociate in mod constant cu cresterea riscului de guta sau atac de guta |
|
Spanac |
50–100 mg/100 g |
Poate fi inclus in alimentatie |
|
Sparanghel |
50–100 mg/100 g |
Nu necesita de regula excluderea din alimentatie |
|
Conopida |
50–100 mg/100 g |
Acceptata in alimentatia echilibrata |
|
Tofu |
15–30 mg/100 g, variabil |
In general bine tolerat |
|
Lapte de soia |
15–30 mg/100 g, variabil |
In general acceptat |
|
Ciuperci proaspete |
Moderat |
In general bine tolerat |
Prin urmare, fasolea, lintea, spanacul, conopida sau sparanghelul, desi relativ sunt alimente bogate in purine, nu trebuie eliminate complet din alimentatia unei persoane cu guta.
Aceste alimente asigura un aport adecvat de fibre, vitamine, minerale si proteine vegetale si nu au aceeasi asociere cu atacurile de guta ca alte alimente cu purine precum organele de animale, carnea si produsele de origine marina.
Ce creste acidul uric fara sa fie foarte bogat in purine?
Exista produse care influenteaza uricemia prin alte mecanisme, pe langa alimentele bogate in purine. Alcoolul, in special berea, favorizeaza formarea acidului uric si ii poate reduce eliminarea renala. Berea contine in plus compusi purinici proveniti din drojdie, care a fost mentionata in tabelul cu alimente bogate in purine.
Bauturile indulcite cu fructoza reprezinta o alta categorie importanta. Metabolizarea rapida hepatica a fructozei consuma ATP, accelerand degradarea nucleotidelor si formarea acidului uric. Din acest motiv, bauturile racoritoare indulcite si produsele cu cantitati mari de sirop de porumb bogat in fructoza sunt relevante in alimentatia persoanelor cu hiperuricemie.
Care sunt riscurile consumului constant de alimente bogate in purine?
La om, acidul uric nu mai este degradat enzimatic in alantoina, iar echilibrul dintre productie si eliminare este esential pentru mentinerea uricemiei in limite adecvate.
Aportul alimentar, prin consumul de alimente bogate in purine, reprezinta o parte din incarcatura totala de purine. Efectul sau este relevant in special la persoanele care au deja o predispozitie pentru hiperuricemie sau guta.
Consumul constant de alimente bogate in purine poate duce in timp la hiperuricemie (acid uric crescut), guta si atacuri recurente de guta, calculi renali cu acid uric (litiaza urica). De asemenea, hiperuricemia favorizata de consumul de alimente bogate in purine, creste riscul renal si cardiometabolic.
Hiperuricemia apare frecvent in asociere cu hipertensiunea arteriala, boala cronica de rinichi, obezitatea viscerala, rezistenta la insulina si sindromul metabolic. Experimental, acidul uric a fost asociat cu stres oxidativ crescut, disfunctie endoteliala si modificarea disponibilitatii oxidului nitric. Studiile observationale au evidentiat si asocieri intre uricemia crescuta si riscul cardiovascular.
Bibliografie:
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3606968/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11350024/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12540132/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/sites/books/NBK459218/
https://www.cagoutte.app/en/foods/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32312146/