Demineralizarea osoasa reprezinta pierderea componentei minerale a tesutului osos, alcatuita in principal din apatita biologica, un mineral similar hidroxiapatitei, care contine calciu si fosfat. Hidroxiapatita este componenta principala a tesuturilor dure, mineralizate, cum sunt smaltul, dentina si osul.
Tesutul osos este supus permanent unui proces de remodelare, care implica resorbtia osului vechi si formarea de tesut osos nou, urmata de mineralizarea matricei osoase. In anumite conditii, acest echilibru poate fi perturbat, determinand o pierdere neta de masa osoasa. In functie de cauza si de severitatea modificarilor, interventiile terapeutice si modificarile stilului de viata pot contribui la limitarea pierderii tesutului osos si la imbunatatirea densitatii minerale osoase. Dezechilibrul remodelarii osoase poate aparea odata cu inaintarea in varsta, cand resorbtia osoasa poate depasi formarea de os nou. Acest proces este influentat si de factori hormonali, nutritionali, patologici si de stilul de viata.
Secundar acestui proces de demineralizare osoasa, oasele devin mai fragile, iar riscul de fracturi, chiar si in urma unor traumatisme minore, este semnificativ crescut. Cu alte cuvinte, rezistenta osoasa scade, ceea ce poate favoriza aparitia fracturilor si, in cazurile severe, limitarea mobilitatii si reducerea tolerantei la efort. De asemenea, procesul de demineralizare osoasa poate fi progresiv, motiv pentru care identificarea precoce a acestuia si instituirea masurilor adecvate pot contribui la reducerea riscului de fracturi. In esenta, demineralizarea osoasa nu reprezinta intotdeauna o patologie in sine, putand aparea in cadrul unor boli sau ca urmare a modificarilor asociate imbatranirii.
Demineralizare osoasa – informatii generale
La nivelul osului, exista un micromediu biochimic bine reglat, care contribuie la mentinerea functiei, arhitecturii si structurii osoase. De asemenea, exista un echilibru intre procesele de remodelare si mineralizare osoasa, care contribuie la mentinerea masei si densitatii minerale osoase. Osul cu densitate minerala redusa prezinta risc crescut de fractura in urma unui traumatism minor. Osteoporoza reprezinta un exemplu relevant de afectiune caracterizata prin scaderea masei osoase si deteriorarea microarhitecturii osului, cu reducerea rezistentei acestuia. Procesul de demineralizare osoasa presupune pierderea componentei minerale a osului, care poate contribui la scaderea densitatii minerale osoase si la cresterea riscului de fractura.
Un alt exemplu de pierdere a componentei minerale este demineralizarea dentara, care poate contribui la aparitia sensibilitatii dentare. In astfel de situatii, pierderea ionilor minerali de la nivelul dintilor poate favoriza expunerea structurilor dentare sensibile la stimuli termici, mecanici si chimici.
Investigatiile utilizate pentru evaluarea densitatii minerale osoase includ osteodensitometria, care permite determinarea scorului T. Acest scor contribuie la evaluarea statusului osos si la diagnosticul osteoporozei. Densitatea minerala osoasa se masoara prin absorptiometrie duala cu raze X (DEXA sau DXA), o metoda care utilizeaza un fascicul de raze X.
Demineralizare osoasa – cauze si factori de risc
Pe langa pierderea osoasa asociata inaintarii in varsta, exista si o serie de factori de risc si afectiuni medicale care pot accelera pierderea densitatii minerale osoase. Principalii factori de risc sunt urmatorii:
- indicele scazut de masa corporala;
- consumul excesiv de alcool si fumatul;
-
malnutritia, inclusiv anorexia nervoasa si deficitele nutritionale;
- modificarile hormonale, in special cele asociate postmenopauzei;
- utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente: glucocorticoizi, inhibitori ai pompei de protoni, inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei, unele antiepileptice, warfarina, heparina;
- anumite tratamente chimioterapice si radioterapice;
- sedentarismul si nivelul redus de activitate fizica.
Principalele afectiuni asociate cu pierderea masei osoase, cunoscuta si ca scaderea densitatii minerale osoase sau afectarea rezistentei osoase, sunt:
- osteoporoza si osteopenia;
- osteomalacia;
- artrita reumatoida;
- boala Paget;
- hipofosfatemia;
-
unele afectiuni genetice asociate cu fragilitate osoasa, cum ar fi sindromul Bruck si osteogeneza imperfecta;
-
osteodistrofie renala;
-
anemia falciforma;
-
talasemia;
-
hiperparatiroidismul;
-
boala osoasa metastatica;
-
mielomul multiplu;
-
hemofilia;
-
boala von Willebrand;
- sindroame de malabsorbtie: boala Crohn, fibroza chistica, boala celiaca, colestaza.
Numeroase afectiuni pot contribui la pierderea osoasa sau la reducerea rezistentei osului, insa posibilitatea de recuperare depinde de cauza si de severitatea modificarilor. Identificarea precoce si tratarea afectiunii de baza, corectarea eventualelor deficite nutritionale, asigurarea unui aport adecvat de calciu si vitamina D si practicarea regulata a exercitiilor fizice pot contribui la mentinerea sanatatii osoase.
In cazul osteoporozei, medicamentele antiresorbtive pot creste densitatea minerala osoasa si reduce riscul de fractura. Evaluarea densitatii minerale osoase si monitorizarea periodica sunt recomandate in functie de factorii de risc, afectiunea de baza si indicatia clinica.
Demineralizare osoasa – simptome si manifestari
Afectiunile asociate cu pierderea osoasa sau cu afectarea mineralizarii osoase se pot manifesta prin simptome la nivelul sistemului musculoscheletic. Spre exemplu, osteomalacia, o afectiune caracterizata prin mineralizarea deficitara a matricei osoase la adult, poate prezenta urmatoarele manifestari:
- artralgii si dureri osoase, inclusiv la nivelul coloanei lombare si al membrelor;
- dureri musculare;
- toleranta scazuta la activitate fizica si efort;
- dificultati la mers si la urcatul scarilor, asociate uneori cu slabiciune musculara proximala;
- oboseala accentuata;
- fracturi la traumatisme de energie redusa, care provoaca dureri foarte mari.
In contextul altor afectiuni care pot determina pierdere osoasa, manifestarile clinice variaza in functie de patologia de baza. Scaderea densitatii minerale osoase poate fi evaluata prin osteodensitometrie, de regula prin metoda DXA, iar scorul T contribuie la interpretarea rezultatelor si la diagnosticul osteoporozei. Aceasta investigatie masoara densitatea minerala osoasa, fara a determina direct concentratia ionilor minerali din cristalele de hidroxiapatita. Persoanele cu factori de risc pentru osteoporoza, precum fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, menopauza sau deficitele nutritionale, ar trebui sa discute cu medicul despre necesitatea efectuarii osteodensitometrie.
Diagnosticul de demineralizare osoasa
Inainte de toate, daca se certifica faptul ca, intr-adevar, exista o pierdere osoasa accelerata, trebuie investigata posibilitatea unei afectiuni subiacente. Pe baza semnelor clinice si a simptomelor asociate, spectrul afectiunilor posibile poate fi restrans. Evaluarea densitatii minerale osoase se realizeaza prin osteodensitometrie, de regula prin metoda DXA, iar scorul T contribuie la diagnosticul osteoporozei. Pentru stabilirea cauzei si elaborarea diagnosticului diferential, pot fi necesare si analize de laborator, precum determinarea nivelurilor de calciu, fosfat, vitamina D si fosfataza alcalina.
In functie de valoarea scorului T, densitatea minerala osoasa poate fi clasificata astfel:
- densitate minerala osoasa normala (scor T ≥ –1);
- densitate minerala osoasa scazuta, denumita osteopenie (scor T intre –1 si –2,5);
- osteoporoza (scor T ≤ –2,5).
Cu cat pierderea osoasa este identificata mai devreme, cu atat se pot institui mai precoce masurile terapeutice adecvate. Osteoporoza este o afectiune cronica, dar exista tratamente care pot imbunatati densitatea minerala osoasa si reduce riscul de fractura.
In cazul altor cauze, precum osteomalacia, tratarea afectiunii de baza si corectarea deficitelor asociate pot permite ameliorarea sau chiar reversibilitatea modificarilor osoase.
Tratament demineralizare osoasa
Tratamentul pentru demineralizare osoasa se individualizeaza in functie de situatie. In cazul osteomalaciei, care poate determina fragilitate osoasa la adulti, tratamentul vizeaza in primul rand cauza si corectarea deficitelor nutritionale.
Poate include:
- vitamina D (D2 sau D3): 50000 UI pe cale orala, o data pe saptamana, timp de 8-12 saptamani, urmata de doza de intretinere de 800-2000 UI de vitamina D3 pe zi;
- calciu: aport total de 1000-1500 mg/zi (din alimentatie si suplimente), pe intreaga durata a tratamentului cu vitamina D;
-
monitorizare: calciu, fosfat, fosfataza alcalina, PTH și 25-(OH)-D, pentru evitarea hipercalcemiei si a hipercalciuriei.
Tratamentul osteoporozei asociate (doar daca aceasta coexista si dupa corectarea deficitului de vitamina D si a calciului, la recomandarea medicului) variaza astfel:
- la femei in postmenopauza: risedronat, alendronat, ibandronat, acid zoledronic, denosumab, raloxifen sau bazedoxifen (acesta din urma in asociere cu estrogeni conjugati, conform indicatiilor);
- la barbati: bifosfonati;
- teriparatida, in osteoporoza severa sau la pacientii cu fracturi multiple sau cu raspuns inadecvat la alte tratamente.
Exista medicamente care reduc resorbtia osoasa, cum sunt bifosfonatii, care inhiba activitatea osteoclastelor. Aceste tratamente se administreaza doar la recomandarea medicului, dupa corectarea eventualului deficit de vitamina D si de calciu.
Se recomanda si activitatea fizica regulata, adaptata starii de sanatate, pentru a stimula formarea osului si a-i creste rezistenta. Cele mai utile sunt exercitiile cu sarcina (exercitiile de forta cu greutati, mersul alert, urcatul scarilor, joggingul).
Persoanele la care pierderea de masa osoasa este accelerata ar trebui sa evite consumul de alcool si sa renunte la fumat. In cazul in care pierderea de masa osoasa este consecinta unei alte afectiuni, tratarea acesteia este esentiala pentru oprirea procesului. In plus, se recomanda o alimentatie echilibrata, cu aport adecvat de calciu, vitamina D si proteine.
Demineralizarea osoasa si riscurile asociate ei
Principala complicatie a pierderii accelerate de masa osoasa este riscul crescut de fracturi, care pot afecta serios autonomia si calitatea vietii si, in cazul fracturilor de sold, cresc riscul de complicatii grave. In formele severe pot aparea fracturi vertebrale prin compresie, uneori fara traumatism sau la eforturi minime. Oasele cu densitate foarte mica se vindeca mai greu, iar implanturile si protezele nu se fixeaza la fel de stabil ca la o persoana cu densitate osoasa normala. De asemenea, deformarile scheletice si accentuarea cifozei dorsale (postura adusa) sunt mai frecvente la persoanele cu pierdere osoasa avansata.
Surse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2901252/
https://www.sciencedirect.com/topics/nursing-and-health-professions/bone-demineralization
https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/demineralization
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5034904/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8930910/