Durere la urinare: cauze si tratament

Durere la urinare: cauze si tratament
Farmacia Catena

Durere-la-urinare

Durerea la urinare, denumita medical „disurie”, este un simptom des intalnit, care afecteaza nu doar femeile, ci si barbatii, indiferent de varsta. Este o manifestare neplacuta, descrisa frecvent drept senzatie de arsura, usturime sau durere propriu-zisa in timpul urinarii.

Desi este de multe ori asociata cu o infectie urinara simpla, cauzele pot fi multiple: de la boli transmise prin contact sexual, pana la afectiuni ginecologice, prostatice sau chiar litiaza renala (pietre la rinichi sau la vezica).

Incidenta este ridicata: statisticile arata ca peste 50% dintre femei experimenteaza cel putin un episod de infectie urinara de-a lungul vietii, iar disuria este simptomul dominant. La barbati, in schimb, apare mai frecvent dupa 50 de ani, fiind corelata cu bolile de prostata.

Este importanta identificarea corecta a cauzei, pentru ca tratamentele difera mult – un antibiotic poate fi util in infectii, dar ineficient, chiar daunator, daca disuria are la baza alte cauze decat cele infectioase.


Ce inseamna durere la urinare (disurie)?

„Disuria” este termenul medical folosit pentru a descrie durerea, usturimea sau o senzatie tipica de arsura care apare in timpul urinarii. Poate fi asociata cu alte simptome: urinari frecvente (un simptom denumit polakiurie), dificultati in initierea jetului urinar, senzatia de golire incompleta a vezicii, urina tulbure sau urat mirositoare, chiar hematurie (prezenta de sange in urina).

Cand durerea apare la inceputul urinarii, cel mai des se sugereaza o problema uretrala, iar cand apare spre final, poate fi vorba despre inflamatia vezicii. Pe de alta parte, o durere la urinare se poate sustine pe intreg parcursul actului mictional, de eliminare a urinei.

Cum se resimte si cand apare cel mai des durerea la urinare?

Pacientii descriu disuria (durerea la urinare) ca:

  • arsura sau usturime in uretra;
  • durere abdominala joasa sau pelvina asociata cu mictiunea;
  • durere iradiata spre spate sau organele genitale externe.

Durerea la urinare apare cel mai des in contextul infectiilor urinare acute la femei, dar apare si la barbati cu inflamatii prostatice sau uretrite. Poate fi temporara, autolimitata, sau persistenta. In cazul in care durerea la urinare persista, sunt necesare investigatii de specialitate.

Cauze durere la urinare

Durerea la urinare are cauze variate, de la infectii simple, uneori autolimitate, pana la afectiuni complexe, organice, care necesita tratament specializat.

Infectii urinare

Infectiile urinare sunt cea mai frecventa cauza pentru durere la urinare. Insa, exista numeroase tipuri clinice care descriu acest spectru de afectiuni, incluzand:

  • cistita acuta (infectia vezicii urinare), mai frecventa la femei, se manifesta prin disurie, prin urinari frecvente si imperioase, urina tulbure, uneori cu sange;
  • uretrita (inflamatia uretrei), care apare dupa contact sexual neprotejat sau ca parte a infectiei urinare extinse;
  • pielonefrita (infectia rinichilor), asociaza durere la urinare cu febra, frisoane, durere la nivel lombar.

Agentii infectiosi cei mai frecvent implicati sunt bacteriile din flora intestinala, iar cel mai des izolam bacteria Escherichia coli. Alte specii care pot fi izolate sunt Klebsiella, urmatoarea cea mai frecventa dupa Escherichia coli, Proteus, Enterobacter si Enterococcus”, completeaza dr. Ioana Scripca, medic rezident microbiologie medicala.

Boli cu transmitere sexuala

Gonoreea si infectia cu Chlamydia (clamidioza) sunt cauze importante pentru durere la urinare, in special la tinerii activi sexual. Se insotesc adesea de secretii uretrale la barbati sau de secretii vaginale anormale la femei. Alte infectii de acest tip sunt herpesul genital si trichomoniaza.

Calculi urinari

Pietrele formate la nivelul rinichilor sau vezicii urinare pot migra si pot irita mucoasa tractului urinar, provocand durere la urinare. Aceste pietre se formeaza ca urmare a precipitarii sarurilor minerale (oxalati, urati, fosfati) in urina concentrata. Pe langa durere la urinare, pacientul poate prezenta colica renala (durere lombara intensa), hematurie (urina cu sange), jet urinar intrerupt.

Afectiuni ginecologice si prostatice

La femei, vaginitele, infectiile cu Candida, atrofia vaginala din menopauza se pot asocia printre altele cu durere la urinare. La barbati, prostatita (inflamatia prostatei) este o cauza frecventa si se insoteste de durere perineala si dificultati la urinare. Adenomul de prostata (prostata marita) poate da senzatie de disconfort si urinare dificila, dar mai rar disurie propriu-zisa.

Iritatii locale sau traumatisme

Folosirea de sapunuri agresive, geluri intime nepotrivite (cu pH inadecvat) sau expunerea la o serie de substante chimice, sintetice, poate irita mucoasa uretrala. Relatiile sexuale intense sau instrumentarile medicale (cateter urinar, citoscopie) pot traumatiza aceste zone ducand, printre altele, la durere la urinare.

Dureri-la-urinare

Factori de risc pentru durere la urinare

Exista o serie de factori care cresc riscul de a dezvolta afectiuni care se prezinta cu simptomul acesta, cum ar fi:

Sexul feminin si particularitatile anatomice

Femeile au uretra mai scurta, iar orificiul uretral este mai apropiat de regiunea anala. De altfel, aceste particularitati explica incidenta crescuta a infectiilor urinare in randul femeilor.

Sarcina si menopauza

In sarcina, presiunea uterului pe vezica si modificarile hormonale favorizeaza stagnarea urinei si, astfel, colonizarea bacteriana. In menopauza, scaderea estrogenilor duce la atrofia mucoasei urogenitale, predispunand la infectii si durere la urinare.

Igiena intima precara sau agresiva

Atat lipsa igienei, cat si folosirea excesiva a sapunurilor antibacteriene sau a dusurilor vaginale pot destabiliza flora locala, modificandu-i compozitia, si favoriza inflamatia asociata infectiei.

Contactul sexual neprotejat

Fara doar si poate, riscul de boli cu transmitere sexuala este mai mare in randul persoanelor ce practica contact sexual neprotejat si care, de asemenea, au un numar mare de parteneri.

Tratament durere la urinare

Tratamentul depinde de cauza identificata si trebuie individualizat.

Tratament medicamentos

Dr. Ioana Scripca, medic rezident microbiologie medicala, ne-a explicat urmatoarele:

  • infectiile urinare bacteriene se trateaza cu antibiotice in functie de rezultatele antibiogramei (nitrofurantoin, fosfomicina, fluorochinolone, cefalosporine);
  • bolile cu transmitere sexuala se trateaza cu antibiotice specifice, de exemplu ceftriaxona in cazul gonoreei, azitromicina sau doxiciclina pentru clamidioza;
  • prostatiele bacteriene necesita tratament antibiotic de lunga durata;
  • pentru candidoze, se administreaza antifungice locale sau sistemice.

Tratamentul antibiotic trebuie urmat in totalitate, chiar daca simptomele se amelioreaza rapid.

Masuri de ameliorare la domiciliu

Se recomanda un consum crescut de lichide (apa, in special, in jur de 2-3 litri pe zi), ajutand la diluarea urinei si eliminarea bacteriilor. Se recomanda evitarea factorilor iritanti (alcool, cafea, alimente condimentate) si mentinerea unei igiene intime corecte. Se pot bea si ceaiuri eficiente in caz de infectie urinara, cum ar fi:

  • ceai de merisor (contine proantocianidine care impiedica aderarea bacteriei la peretii vezicii urinare);
  • ceai din coz de cirese, matase de porumb, coada-calului;
  • plante cu efect antiseptic (ienupar, busuioc, musetel).

Bineinteles, nu inlocuiesc antibioticul cand este necesar, dar pot grabi vindecarea si chiar ajuta la prevenirea infectiilor care provoaca durere la urinare.

Tratamente specifice pentru cauze diferite

Cauzele neinfectioase pentru durere la urinare se abordeaza specific, dupa cum urmeaza:

  • calculii urinari: tratament medicamentos pentru dizolvarea lor (in cazul anumitor tipuri de calculi), proceduri minimum invazive (litotritie extracorporeala) sau chirurgie;
  • afectiuni ginecologice: tratamente antifungice sau hormonale locale (creme cu estrogen, de exemplu, in cazul atrofiei vaginale);
  • afectiuni prostatice: antibiotice, antiinflamatoare, alfa-blocante pentru relaxarea uretrei.

Tratamentul este initiat doar dupa identificarea cauzei care duce la durere la urinare.

Cand este necesara prezentarea urgenta la medic? Semne de alarma

Pacientul cu durere la urinare ar trebui sa se prezinte la medic in cazul in care apar si alte semne, cum ar fi:

  • febra si frisoane asociate cu disuria (posibil pielonefrita sau sepsis);
  • durere lombara severa sau colica renala;
  • hematurie evidenta (urina rosie);
  • retentie urinara acuta (incapacitatea de a urina).

De asemenea, daca durerea persista si nu raspunde la tratament simplu, este important consultul medicului specialist (medic de familie, in prima instanta, iar apoi urolog).

Durere la urinare – preventie si recomandari practice

Pentru a reduce riscul de dezvolta infectii urinare, cea mai comuna cauza pentru disurie (durere la urinare), se recomanda urmatoare:

  • consumati zilnic suficiente lichide;
  • evitati retinerea urinei pentru perioade lungi de timp;
  • urinati dupa contactul sexual pentru a reduce riscul de infectie;
  • practicati contact sexual protejat, pentru a reduce riscul de infectii cu transmitere sexuala;
  • folositi produse de igiena special dedicate zonei intime;
  • limitati dusurile vaginale;
  • purtati lenjerie intima din materiale naturale, respirabile, de preferat bumbac, evitati hainele foarte stramte;
  • mentineti-va o dieta cat mai echilibrata.

 

Bibliografie:

Mehta P, Leslie SW, Reddivari AKR. Dysuria. [Updated 2023 Nov 12]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK549918/

Ariel Hoffman, MD, MPH, Katelyn A. Dolezal, MD, and Rob Powell, DO. Dysuria: Evaluation and Differential Diagnosis in Adults. Link: https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2025/0100/dysuria.html

Bono MJ, Leslie SW. Uncomplicated Urinary Tract Infections. [Updated 2025 Feb 21]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470195/

Sabih A, Leslie SW. Complicated Urinary Tract Infections. [Updated 2024 Dec 7]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK436013/