Schistosomiaza – cauze, simptome, diagnostic si tratament. Prevenirea si controlul schistosomiazei

Schistosomiaza, cunoscuta si sub numele de bilharzioza, este o infectie cauzata de un vierme parazit care traieste in apele dulci din regiunile subtropicale si tropicale. Parazitul se gaseste cel mai frecvent in Africa, dar traieste si in anumite zone ale Americii de Sud, Caraibe, Orientul Mijlociu si Asia.

Deseori, infectia nu prezinta initial simptome, dar parazitul poate sa ramana in organism timp de multi ani si sa lezeze organe precum vezica urinara, rinichii si ficatul.

Daca obisnuiti sa calatoriti in strainatate, ramaneti alaturi de noi pentru a afla mai multe detalii despre riscul de a contracta aceasta infectie, precum si despre simptome, metode de diagnostic, optiuni de tratament si masuri de preventie si control a schistosomiazei.

Schistosomiaza – generalitati

Cunoscuta si sub numele de bilharzie sau febra melcului, schistosomiaza este o infectie cauzata de schistozome, niste viermi plati care apartin genului Schistosoma.

Ouale acestor paraziti ajung in apa prin fecale. Din oua ies larve minuscule care timp de cateva saptamani trebuie sa creasca in corpul melcilor de apa dulce, inainte sa poata infecta pe altcineva. Prin urmare, nu puteti contracta infectia direct de la o alta persoana, ci indirect, prin contactul cu apa contaminata.

Odata ajunse in corpul uman, larvele de schistozomi se dezvolta in viermi adulti care cresc pana la aproximativ 1 cm lungime si depun la randul lor oua, ce pot ramane prinse in tesuturile corpului.

Exista doua forme principale ale afectiunii: schistosomiaza urogenitala si schistosomiaza intestinala. In lipsa tratamentului cu medicamente antiparazitare, acesti viermi pot continua sa depuna oua in organism timp de multi ani.

Schistosomiaza – cauze

Exista cinci specii de Schistosoma responsabile pentru majoritatea cazurilor de schistosomiaza:

• Schistosoma hematobium infecteaza tractul urinar, inclusiv vezica urinara. Aceasta specie este raspandita pe continentul african, dar se gaseste si in unele parti ale Orientului Mijlociu, Turciei si Indiei.
• Schistosoma mansoni, Schistosoma japonicum, Schistosoma mekongi si Schistosoma intercalatum infecteaza intestinul si ficatul. Specia Schistosoma mansoni este raspandita in Africa si este singura schistozoma din emisfera vestica, fiind intalnita in zone ale Americii de Sud si Caraibe. Schistosoma japonicum si Schistosoma mekongi se gasesc in Asia si Asia de Sud-Est. Schistosoma intercalatum se intalneste in Africa Centrala si de Vest.

Schistosomiaza se contracteaza prin contactul cu apa dulce contaminata cu acesti paraziti.

Persoanele infectate elimina ouale de schistozome prin scaun sau urina. Odata ajunse in apa, din oua ies niste larve imature (numite miracidii), care patrund in corpul anumitor tipuri de melci acvatici, unde se inmultesc si se maturizeaza transformandu-se treptat intr-o forma numita cercarie, care poate ulterior sa inoate libera in apa. Daca intra in contact cu pielea unei persoane, cercariile patrund in tesutul cutanat si apoi ajung in fluxul sanguin, prin care se deplaseaza catre ficat, unde se maturizeaza devenind trematode adulte. Parazitii adulti se muta apoi in caminul lor final, si anume venele mici din vezica urinara sau intestin (in functie de specia parazitului), unde traiesc in medie 3 pana la 10 ani.

Dupa cateva saptamani, trematodele adulte depun un numar mare de oua in peretii intestinului sau ai vezicii urinare. Ouale depuse provoaca leziuni locale ale tesuturilor si inflamatii, ceea ce poate duce la ulcere, sangerari si formarea cicatricilor la nivelul tesuturilor afectate. In timp, unele oua se transfera in fecale sau urina. Daca urina sau scaunul persoanelor infectate ajunge in apele dulci, ouale eclozeaza, eliberand larve imature, care la randul lor patrund in melci si uite asa se reia intregul ciclu pe care l-am descris mai sus.

Schistosomiaza – factori de risc

Se estimeaza ca peste 230 de milioane de oameni din intreaga lume au acest tip de infectie. Schistosomiaza afecteaza in principal comunitatile sarace si rurale, in special populatiile agricole si piscicole.

Intrucat oricine se poate infecta cu acesti paraziti prin inot, scaldat sau simplul contact cu apa contaminata, in cazul in care obisnuiti sa calatoriti in strainatate este bine de stiut ca parazitul se gaseste in lacuri, rauri si iazuri cu apa dulce din urmatoarele zone:

• multe regiuni ale Africii, cum ar fi Africa Subsahariana si Africa de Sud; viermii se gasesc si in Maghreb, o regiune din Africa de Nord, si in valea raului Nil din Egipt si Sudan;
• Brazilia, Surinam si Venezuela (America de Sud);
• Republica Dominicana, Guadelupa, Martinica (Caraibe), desi riscul este scazut in aceste zone;
• partea de sud a Chinei;
• zone din Asia de Sud-Est si Filipine, precum si in Laos si Cambodgia;
• Corsica.

Dusurile care folosesc apa nefiltrata, provenita direct din lacuri sau rauri, pot de asemenea raspandi infectia, dar viermii nu se gasesc in mare, in piscine tratate cu clor sau in sursele de apa purificate corespunzator.

Schistosomiaza – simptome

In stadiile incipiente ale infectiei, deseori pacientii cu schistosomiaza nu prezinta simptome. Simptomele schistosomiazei apar cand organismul reactioneaza la ouale produse de viermii adulti. Cele mai frecvente simptome timpurii ale schistosomiazei sunt o eruptie cutanata sau mancarime a pielii. Acestea apar la cateva zile dupa contractarea infectiei.

Ulterior, in decurs de 1-2 luni de la infectie pot aparea simptome precum febra, frisoane, dureri abdominale (in zona ficatului/splinei), diaree cu sange sau urme de sange in scaun ori urina, tuse, stare generala de rau, dureri de cap, eruptii cutanate si dureri musculare.

Inflamatia sau tesutul cicatricial apare cand ouale deversate de viermii adulti se blocheaza in intestin, ficat sau vezica urinara.

In absenta tratamentului, schistosomiaza se poate croniciza. Simptomele constau in:

• dureri abdominale;
• ficat marit;
• sange in scaun sau urina;
• dificultati la urinare;
• leziuni ale splinei, plamanilor, intestinelor si vezicii urinare.

Infectia cronica poate provoca, de asemenea, un risc crescut de fibroza hepatica, fibroza a vezicii urinare, cancer de vezica urinara sau leziuni renale.

In cazul copiilor, infectiile cronice cu acesti paraziti pot provoca:

• anemie (reducerea globulelor rosii din sange);
• malnutritie;
• dificultati de invatare.

In cazuri rare, ouale pot ajunge la creier sau in maduva spinarii, provocand convulsii, paralizie sau inflamatia maduvei spinarii.

Schistosomiaza – diagnostic

Medicul de familie suspecteaza diagnosticul de schistosomiaza in cazul persoanelor care au calatorit in zone endemice, daca pacientii mentioneaza simptomele tipice si faptul ca au intrat in ape dulci.

Pentru confirmarea diagnosticului de schistosomiaza, se preleveaza si se examineaza probe de scaun sau urina, in care se pot depista ouale de Schistosoma. Daca nu se gasesc oua in scaun sau urina, dar simptomele si circumstantele sugereaza schistosomiaza, medicul recomanda uneori prelevarea unei probe de tesut din intestin sau vezica, proba ce va fi apoi examinata la microscop. Se procedeaza astfel deoarece ouale nu se vad in scaun sau urina in stadiile incipiente ale infectiei, adica la scurt timp dupa ce parazitii au patrus in piele sau in cazul pacientilor cu schistosomiaza acuta (febra Katayama).

Se pot recomanda analize de sange pentru a determina daca persoana s-a infectat cu Schistosoma mansoni sau cu o alta specie a acestor paraziti, dar analizele respective nu sugereaza cat de grava este infectia, de cat timp a contractat-o pacientul sau daca in corpul acestuia se gasesc viermi adulti vii.

In cazul persoanelor care nu locuiesc in zone endemice, analizele de sange trebuie efectuate la 6-8 saptamani dupa ultima expunere la apele dulci din zonele in care se stie ca apare schistosomiaza. In cazul febrei Katayama, deseori pacientii au in sange un nivel crescut de eozinofile (un tip de leucocite).

Dupa stabilirea diagnosticului de schistosomiaza, deseori se efectueaza o ecografie, pentru a evalua in ce masura boala a afectat tractul urinar sau ficatul. Ca alternativa, clinicianul poate recomanda o tomografie computerizata (CT) sau imagistica prin rezonanta magnetica (IRM).

Schistosomiaza – tratament

Pentru tratamentul pacientilor diagnosticati cu schistosomiaza, se administreaza 2 sau 3 doze de praziquantel pe cale orala, pe parcursul unei singure zile, in functie de specia parazitului care a cauzat infectia. Daca in scaun sau urina s-au depistat initial oua vii, medicul poate recomanda repetarea analizelor dupa 1-2 luni, pentru a verifica daca tratamentul si-a facut efectul. Daca ouale respective nu au disparut, se repeta tratamentul cu praziquantel.

Praziquantelul ucide eficient schistozomele adulte, dar nu si formele imature ale parazitului, care sunt prezente la inceputul infectiei. Astfel, pentru persoanele care calatoresc in zone endemice, tratamentul cu praziquantel este amanat cu 6-8 saptamani dupa ultima expunere la parazit, pentru a le oferi formelor imature timp sa ajunga la maturitate, cand devin vulnerabile la tratament.

Daca simptomele de schistosomiaza acuta (febra Katayama) sunt severe, se pot prescrie corticosteroizi. Dupa ce dispar simptomele de schistosomiaza acuta – ceea ce dureaza de obicei aproximativ 5 zile –, se administreaza praziquantel pentru a ucide schistozomele adulte si se repeta tratamentul dupa alte 4-6 saptamani, dupa ce s-au maturizat si formele imature de schistozome care au mai ramas in organism.

Schistosomiaza – complicatii

Indiferent daca au avut sau nu simptome in stadiile incipiente, unele persoane cu schistosomiaza dezvolta in cele din urma probleme mai grave ale bolii in acele parti ale corpului in care au ajuns ouale de Schistosoma. Fenomenul este cunoscut sub numele de schistosomiaza cronica.

Schistosomiaza cronica poate include o serie de simptome si probleme, in functie de zona exacta care a fost infectata. De exemplu:

• o infectie survenita in sistemul digestiv poate provoca anemie, dureri abdominale, diaree si sange in scaun;
• o infectie aparuta in sistemul urinar cauzeaza iritatii ale vezicii urinare (cistita), disconfort la urinare, nevoie frecventa de a urina si urinare cu sange;
• o infectie care implica inima si plamanii provoaca tuse persistenta, respiratie suieratoare, dificultati respiratorie si tuse cu sange;
• o infectie care a afectat sistemul nervos sau creierul poate induce convulsii, dureri de cap si ameteli, slabiciune si amorteala la nivelul picioarelor.

Daca nu se instaureaza tratamentul, organele afectate se pot deteriora ireversibil.

Schistosomiaza – prevenire

Inca nu exista vaccin care sa previna schistosomiaza. Din fericire, puteti lua insa unele masuri pentru a reduce riscul de a contracta aceasta infectie.

• Nu intrati in apele dulci – nu mergeti prin apa infestata, nu inotati si nu va scaldati in apele dulci din zonele in care schistosomiaza este frecvent intalnita. Apele oceanelor si piscinele tratate cu clor nu constituie un risc de imbolnavire.
• Beti apa doar din surse sigure – daca parazitii va ating gura sau buzele cand beti apa din surse nesigure, puteti contracta schistosomiaza. Pentru a evita riscul imbolnavirii, in cazul in care singura apa la care aveti acces provine din surse nesigure, fierbeti-o timp de cel putin 1 minut inainte de a o bea. Fierberea distruge parazitii, bacteriile si virusurile. De asemenea, puteti filtra apa. In schimb, simpla tratare cu iod a apei nu garanteaza ca aceasta va fi sigura pentru consum.
• Fierbeti apa pe care intentionati sa o folositi pentru imbaiere – si in acest caz, lasati apa sa dea in clocot timp de cel putin 1 minut, pentru a elimina potentialii factori patogeni. Dupa aceea, pentru a preveni arsurile, asteptati pana cand apa se raceste inainte de a o folosi pentru imbaiere. Ca alternativa, adaugati 1 mg de clor la fiecare litru de apa si lasati-l sa actioneze timp de 30 de minute, inainte de a va imbaia. In schimb, daca folositi apa care a fost stocata intr-un rezervor timp de cel putin 1-2 zile, aceasta ar trebui sa fie sigura pentru spalare.
• Uscati-va bine dupa contactul cu apele contaminate – uscarea poate ajuta la prevenirea patrunderii parazitului Schistosoma in piele. Pentru a fi siguri ca nu contractati schistosomiaza, nu va bazati totusi pe aceasta metoda, ci pe celelalte masuri de preventie descrise mai sus.

Controlul schistosomiazei

Masurile de control in tarile in care schistosomiaza este deosebit de periculoasa se concentreaza pe:

• limitarea numarului de persoane infectate;
• eliminarea melcilor pe care ii infesteaza acesti paraziti;
• furnizarea apei potabile de calitate si a serviciilor de salubritate adecvate.

Drenarea si eliminarea apelor uzate pot limita sau impiedica raspandirea cazurilor de schistosomiaza. Tratarea in masa a unor comunitati intregi si tratamentul tintit al copiilor de varsta scolara reprezinta, de asemenea, o masura de control a raspandirii acestei infectii.

Cu toate acestea, aceste metode prezinta unele dificultati, cum ar fi faptul ca substantele chimice folosite pentru indepartarea melcilor folositi drept gazda pot dauna altor vietati acvatice. Daca tratarea apei nu este continua, melcii pot insa reaparea. In zonele in care schistosomiaza poate infecta si animalele, scurgerile de apa provenite de la pasunile cu animale infectate pot constitui o problema, deoarece apele dulci in zonele respective pot deveni nesigure.

Surse:

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22631-schistosomiasis

https://www.cdc.gov/schistosomiasis/symptoms/index.html

https://www.nhs.uk/conditions/schistosomiasis/

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/schistosomiasis

https://www.msdmanuals.com/home/infections/parasitic-infections-trematodes-flukes/schistosomiasis

https://medlineplus.gov/ency/article/001321.htm