Sindromul colonului iritabil: informatii complete

Sindromul colonului iritabil: informatii complete Sindromul colonului iritabil: informatii complete

Ultima actualizare: 20 iunie 2021

Sindromul colonului iritabil (SCI) este o tulburare functionala gastro-intestinala caracterizata prin dureri abdominale si alterarea obiceiurilor intestinale in absenta unei patologii organice specifice. Manifestarile sale includ crampe, dureri abdominale, balonare, gaze si diaree sau constipatie sau chiar ambele.

Sindromul colonului iritabil este o afectiune cronica pe care persoana in cauza va trebui sa invete sa o gestioneze pe termen lung. Din fericire, doar un numar mic de persoane cu SCI prezinta simptome severe. In plus, sindromul colonului iritabil nu da simptome permanente. Pot exista episoade in care acestea lipsesc total. O parte dintre persoanele afectate isi pot controla simptomele cu ajutorul dietei, stilului de viata si gestionarea stresului. Persoanelor cu simptome mai severe li se recomanda tratament si consiliere.

Sindromul colonului iritabil nu provoaca modificari ale tesutului intestinal si nici nu creste riscul de aparitie a cancerului colorectal.

Se estimeaza ca una din trei persoane sufera de sindromul colonului iritabil. Afecteaza aproximativ de doua ori mai multe femei decat barbatii si se intalneste cel mai adesea la persoanele cu varsta sub 45 de ani. Nimeni nu stie cauza exacta a SCI. Nu exista un test specific pentru sindromul colonului iritabil. Medicul va face anumite teste pentru a se asigura ca nu aveti alte boli.


Semnele si simptomatologia colonului iritabil

Cele mai frecvente simptome ale sindromului de colon iritabil includ:

  • dureri abdominale, crampe sau balonare
  • gaz excesiv
  • diaree sau constipatie - uneori cu alernanta brusca a celor doua
  • mucus in scaun

Simptomele mai grave includ:

  • pierdere in greutate
  • diaree noaptea
  • sangerare rectala
  • anemie de deficit de fier
  • varsaturi inexplicabile
  • dificultate la inghitire
  • durere persistenta care nu scade dupa eliminarea gazelor sau a scaunului.

De asemenea, sindromul colonului iritabil mai poate provoca: oboseala si lipsa de energie, senzatie de rau (greata), dureri de spate, probleme urinare (urinari frecvente, senzatia de golire incompleta avezicii).

Simptomele care nu sunt in concordanta cu sindromul colonului iritabil ar trebui sa alerteze medicul cu privire la posibilitatea unei patologii organice. Dintre acestea amintim:

  • debutul la varsta mijlocie sau peste
  • simptome acute (sindromul intestinului iritabil este definit de cronicitate)
  • simptome progresive
  • simptome nocturne
  • anorexie sau scadere in greutate
  • febra
  • sangerare rectala
  • diaree nedureroasa
  • steatoree (exces de grasimi in scaun)
  • intoleranta la gluten

Pentru un plus de fibre in alimentatie, recomandarea farmacistilor Catena este FibroProtect. Supliment alimentar pe baza de pulbere de coji de seminte de Psyllium si extract din frunze de stevia rebaudiana, combinatie ideala pentru un tranzit intestinal optim. Are actiune protectoare asupra mucoasei gastroduodenale, iar administrarea sa asigura si satietatea indelungata.

Care sunt cauzele iritarii colonului

Cauza exacta este necunoscuta, dar s-a constatat ca numiti factori „declanseaza” atacurile la persoanele sensibile. Iata care sunt acesti factori:

  • contractiile musculare ale intestinului. Peretii intestinelor sunt captusiti cu straturi de muschi care se contracta pe masura ce bolul alimentar traverseaza tractul digestiv. Contractiile care sunt mai puternice si dureaza mai mult decat in mod normal pot provoca gaze, balonare si diaree. Contractiile intestinale slabe pot incetini trecerea alimentelor si pot duce la scaune dure si uscate.
  • sistemul nervos. Anomaliile la nivelul nervilor din sistemul digestiv pot determina disconfort mai mare decat normal cand abdomenul se extinde din cauza gazelor sau a scaunului. Semnalele slab coordonate intre creier si intestine pot determina corpul sa reactioneze exagerat la modificarile care apar in mod normal in procesul digestiv, ducand la durere, diaree sau constipatie.
  • inflamatia in intestine. Unele persoane cu sindromul colonului iritabil au un numar crescut de celule ale sistemului imunitar in intestine. Acest raspuns imunitar este asociat cu durere si diaree.
  • infectie severa. Sindromul colonului iritabil se poate dezvolta dupa o perioada severa de diaree (gastroenterita) cauzata de bacterii sau de un virus. Cauza acestui lucru este necunoscuta, dar poate implica modificari ale functiei nervoase a intestinului sau modificari ale populatiei bacteriene normale a intestinului (microflora). Se estimeaza ca pana la 25% din cazurile de SCI ar fi cauzate de acesta problema. Sindromul colonului iritabil ar putea fi, de asemenea, asociat cu un exces de bacterii in intestine (supraaglomerare bacteriana). Microflora reprezinta bacteriile „bune“ care se gasesc in intestine si joaca un rol-cheie in sanatate.
  • regimul alimentar. Dietele cu continut scazut de fibre pot exacerba constipatia. Unele persoane considera ca alimentele picante sau cu zahar provoaca probleme. Cu toate acestea, multi experti sunt sceptici cu privire la rolul dietei, dupa eliminarea intolerantelor alimentare specifice.
  • stresul. Emotiile puternice pot afecta nervii intestinului la persoanele sensibile.
  • medicatia. Anumite tipuri de medicamente (antibiotice, antiacide si analgezice) pot duce la constipatie sau diaree.

Diagnosticul de colon iritabil

Nu exista un test special pentru sindromul colonului iritabil, diagnosticul se pune prin eliminarea altor afectiuni cu simptome asemanatoare. De exemplu, este posibil sa aveti nevoie de un test de sange pentru a verifica daca suferiti de boala celiaca, de teste din scaun pentru a descoperi daca este vorba de anumite tipuri de infectii sau de boala inflamatorie intestinala (BII).

SCI - tratament si recomadari de ameliorare a simptomelor

In cazul sindromul colonului iritabil nu vorbim despre un tratament care il vindeca, ci despre tratament si modificari ale stilului de viata care ameliorează simptomele si prelungesc episoadele fara simptome.

Semnele si simptomele usoare pot fi adesea controlate prin gestionarea stresului si prin modificarea dietei si a stilul de viata.

Daca aveti simptome moderate sau severe, medicul va poate recomanda, pe langa consiliere psihologica, suplimente cu fibre (de exemplu cele cu psyllium), laxative sau, din contra, anti-diareice, medicamente anticholinergice (care ajuta la ameliorarea spasmelor dureroase ale intestinului), antidepresive si analgezice.

Pentru a ameliora simptomele incearcati sa:

  • gatiti acasa, din ingrediente proaspete, ori de cate ori puteti;
  • tineti un jurnal al alimentelor consumate si al simptomelor resimtite;
  • gasiti o metoda „sigura” de relaxare;
  • faceti sport;
  • dormiti suficient;
  • luati probiotice timp de o luna pentru a vedea daca va ajuta.

La polul opus, evitati sa:

  • amanati/sariti peste mese;
  • manancati prea repede;
  • consumati multe alimente grase, picante sau prelucrate;
  • manancati mai mult de 3 portii de fructe proaspete pe zi (o portie are 80g);
  • beti mai mult de 3 cesti de ceai sau cafea pe zi;
  • beti alcool sau bauturi acidulate in cantitate mare.

Pentru ameliorarea simptomelor colonului iritabil, farmacistii Catena recomanda suplimentul alimentar ColonHelp. Acesta amelioreaza, de asemenea, simptomele gastritei, refluxului gastric, colitelor, flatulenta si balonarea. Ajuta in tulburarile de tranzit intestinal si are efect detoxifiant.

Mai multa atentie alimentatiei

Dieta nu este cauza sindromul colonului iritabil. Cu toate acestea, muschii si nervii sunt supra-reactivi in SCI. Iar acest lucru poate determina intestinul sa raspunda excesiv la stimuli.

Chiar si un eveniment normal, cum ar fi actul de a manca in sine, si nu un anumit aliment, poate agrava simptomele uneori. Mancarea elibereaza hormoni care stimuleaza intestinul.

Desi mancarea nu cauzeaza sindromul colonului iritabil, exista destui specialisti care estimeaza ca dieta potrivita poate reduce cu pana la 70% simptomele SCI. De aceea, medicul va poate recomanda ca „tratament” modificari ale dietei precum:

  • un consum mai mare de fibre
  • evitarea glutenului
  • urmarea unei diete cu un continut scazut de zaharuri, numita si dieta FODMAP.

Recomandarile legate de dieta pot varia de la persoana la persoana. De aceea, este posibil sa vi se recomande sa tineti un jurnal alimentar in care sa notati tot ce mancati si cum va simtiti dupa.

Cansumati mai multe fibre

Fibrele pot imbunatati constipatia in SCI, deoarece inmoaie scaunul si il fac mai usor de eliminat. Liniile directoare dietetice pentru americani recomanda adultilor sa primeasca 22-34 de grame de fibre, pe zi.

Exista doua tipuri de fibre, solubile - care se gasesc in fasole, fructe si produse de ovaz si fibre insolubile - care se gasesc in produsele din cereale integrale si legume.

Cercetarile sugereaza ca fibrele solubile sunt mai utile in ameliorarea simptomelor SCI.

Se recomanda cresterea treptata a consumului de fibre. Prea multe fibre deodata pot provoca gaze, care pot declansa simptome ale SCI. Pentru evitarea acestor simptome, cresteti consumul de fibre cu 2-3 grame pe zi.

Evitati glutenul

Medicul dumneavoastra va poate recomanda sa evitati alimentele care contin gluten - o proteina care se gaseste in grau, orz si secara - pentru a vedea daca simptomele SCI se imbunatatesc. Unele persoane cu sindromul colonului iritabil au mai multe simptome dupa ce au consumat gluten, chiar daca nu au boala celiaca.

Dieta FODMAP

Aceasta presupune sa eliminati din dieta fructoza, lactoza, sorbitolul, xylitolul si manitolul. Toate sunt zaharuri cu un grad slab de absorbire la nivel intestinal. In plus, aceste zaharuri au efect osmotic, adica atrag apa din tesuturi in lumenul intestinului, putand fi fermentate de bacteriile intestinale cu generare de gaz.

Exemple de alimente care contin FODMAP:

  • fructe precum mere, caise, mure, cirese, mango, nectarine, pere, prune si pepene verde sau sucul obtinut din acestea si conservele de fructe in suc natural;
  • legume precum anghinarea, sparanghelul, fasolea, varza, conopida, usturoiul, lintea, ciupercile, ceapa sau mazarea;
  • laptele si produse precum branzeturile moi, iaurtul, cremele cu lapte si inghetata;
  • produse din grau si secara;
  • miere si alimente cu sirop de porumb bogat in fructoza;
  • produse precum bomboanele si guma, cu indulcitori care se termina cu „–ol”, cum ar fi sorbitol, manitol, xilitol si maltitol.

Specialistul va poate recomanda sa incercati dieta FODMAP timp de cateva saptamani pentru a vedea daca va amelioreaza simptomele. Daca raspunsul este da, medicul dumneavoastra va poate recomanda adaugarea lenta a alimentelor care contin FODMAP in dieta. Este posibil sa puteti consuma anumite alimente cu FODMAP fara sa aveti simptome SCI.

Administrarea de suplimente cu fibre

Mai multe cercetari privind rolul suplimentelor de fibre in ameliorarea simptomelor sindromului colonului iritabil au ajuns la concluzia ca fibrele solubile ajuta pacientii cu SCI, atat pe cele care prezinta constipatie, cat si pe cele cu diaree.

Un studiu recent a constatat ca psyllium, sursa de fibre solubile, a oferit o ameliorare semnificativa a durerii pacientilor cu SCI cu constipatie si/sau diaree.

Guma de guar este, de asemenea, o fibra solubila care a dus la ameliorari ale simptomelor SCI.

Potrivit mai multor studii, policarbofilul de calciu este o alta fibra solubila, care poate ajuta in caz de diaree, constipatie, dureri abdominale si balonare, toate simptome ale SCI.

Consumaţi mai multe lichide

Cresterea consumului de lichide este la fel de importanta ca si cresterea consumului de fibre. Asigurati-va ca beti 6 pana la 8 pahare de apa zilnic. Fibrele tind sa extraga apa din corp. Iar o hidratare insuficienta duce la constipatie.

Limitati sau evitati consumul de cofeina si alcoolul. Aceste lichide va pot stimula intestinul si va pot provoca diaree. Cea mai buna forma de hidratare este apa. Daca doriti sa-i schimbati gustul, adaugati frunze proaspete de menta.

De asemenea, evitati lichidele acidulate, acestea va pot provoca gaze.

Complicatiile sindromului de colon iritabil incorect gestionat

Constipatia cronica sau diareea pot provoca hemoroizi. In plus, sindromul colonului iritabil este asociat cu:

  • calitate slaba a vietii. Multi oameni cu SCI moderat pana la sever raporteaza o calitate slaba a vietii. Cercetarile indica faptul ca persoanele cu sindromul colonului iritabil lipsesc de trei ori mai multe zile de la serviciu decat cele care nu prezinta simptome intestinale.
  • tulburari de dispozitie. Experimentarea semnelor si simptomelor SCI poate duce la depresie sau anxietate. La randul lor, depresia si anxietatea pot agrava sindromul colonului iritabil.

Sindromul colonului iritabil – sfaturi si metode de preventie

Deoarece nu exista o cauza cunoscuta pentru sindromul colonului iritabil, nu o puteti preveni sau evita. Daca aveti sindromul colonului iritabil, puteti impiedica aparitia simptomelor evitand factorii declansatori.


 

Farmacistul Catena va recomanda:

Colon Help - Supliment pentru detoxifiere X 480g

Colon Help - Supliment pentru detoxifiere X 480g

Ingrediente si beneficii: ·      …

3 la pret de 2
FibroProtect Naturalis X 20 plicuri

FibroProtect Naturalis X 20 plicuri

  Naturalis FibroProtect este un supliment alimentar…