
Wheezing-ul este un zgomot expirator (apare in momentul in care o persoana expira), cu origine la nivelul cailor aeriene mari sau mici. Acesta este expresia limitarii fluxului de aer care apare in urma ingustarii calibrului cailor respiratorii.
Ce este wheezingul?
Daca observati ca micutul scoate un sunet asemanator unui fluierat atunci cand expira, acesta poate fi un semn ca aerul intampina dificultati in trecerea prin caile respiratorii, din cauza unei ingustari sau a unei inflamatii.
Wheezing-ul poate fi de doua feluri:
Mai jos, puteti descoperi cateva dintre cauzele care pot produce fiecare tip de wheezing:
-
Wheezing acut: astmul bronsic, bronsiolita, bronsita, laringita acuta, aspiratia de corp strain, pneumonia acuta
-
Wheezing cronic sau recurent: astm bronsic, reflux gastro-esofagian, fibroza chistica, anomalii structurale la nivelul cailor respiratorii, aspiratie recurenta, boala interstitiala pulmonara.
Infectiile sau afectiunile respiratorii la copii se manifesta in multe cazuri si prin wheezing. Uneori este doar o manifestare minora a racelii sau gripei, insa in alte cazuri poate fi un semn al unei infectii respiratorii mai grave sau al unei afectiuni precum astmul.
Desi acest sunet poate fi de multe ori ingrijorator, este important ca micutul sa fie evaluat de un medic pentru a identifica exact cauza care a dus la aparitia lui.
Incidenta wheezing-ului la copii
Potrivit statisticilor, aproximativ 25-30% dintre sugari (copii cu varsta mai mica de 1 an) trec macar o data printr-un episod de wheezing, in timp ce 50% dintre copii se confrunta cu cel putin un episod de wheezing inainte sa implineasca 6 ani.

De multe ori, in cazul bebelusilor, wheezing-ul poate fi greu de identificat deoarece acestia se misca, plang, scot diferite sunete si poate fi mai dificil decat in cazul adolescentilor sau adultilor de surprins acest tip de zgomot respirator. Cu toate acestea, respiratia suieratoare reprezinta un semn distinctiv. De obicei, este un zgomot constant care apare in expir. De asemenea, este posibil sa auziti un anumit zgomot in pieptul copilului, acesta fiind produs de mucusul care se misca atunci cand micutul respira. De multe ori, sunetul de tip wheezing se aude in timp ce micutul expira. Medicul, cu ajutorul stetoscopului poate auzi mult mai bine acest zgomot expirator si de aceea prezentarea la un specialist este foarte importanta, atunci cand copilul prezinta simptome de raceala. Exista posibilitatea sa nu stiti ca bebelusul are wheezing pana cand nu mergeti la medic din cu totul alte motive, cum ar fi tusea.
In functie de cauza problemei, respiratia suieratoare poate fi insotita si de alte simptome. Pe langa wheezing, multi copii pot prezenta febra tuse, dureri de cap sau alte semne daca problema este provocata este o infectie fie virala sau bacteriana. In schimb, daca micutul sufera de astm sau alergie, poate avea si alte simptome precum lipsa de aer, tuse, lacrimare excesiva, stranut.
Fenotipuri de wheezing
Potrivit specialistilor, exista trei fenotipuri de wheezing, dupa cum urmeaza:
Wheezing-ul tranzitoriu
In acest caz, whezing-ul are debut precoce, in timpul perioadei de sugar si prezinta remisie dupa varsta de 3 ani. Wheezing-ul persistent
Prezinta debut in primii 3 ani de viata si simptomatologia persista si dupa varsta de 6 ani. De cele mai multe ori, acest tip de wheezing este asociat atopiei (teren alergic).

Wheezing-ul cu debut tardiv
In acest caz. simptomele apar dupa varsta de 3 ani, unt persistente si nu asociaza teren alergic. Respiratia suieratoare apare mai frecvent la bebelusi si copiii mici dintr-un motiv foarte simplu. Acestia au caile respiratorii mai inguste, iar acest lucru poate produce mai usor aparitia acestui tip de zgomot respirator. Chiar si o raceala usoara poate provoca wheezing la copii, deoarece in timpul unei raceli cantitatea de mucus prezenta in caile respiratorii deja inguste face ca acest tip de zgomot sa apara mai frecvent in cazul acestora. Din fericire, acesta nu reprezinta un motiv de ingrijorare.
In unele cazuri, respiratia suieratoare la copiii sub trei ani nu are o cauza specifica.
Poate indica faptul ca micutul ar putea dezvolta astm la o varsta mai inaintata, insa acest lucru nu se intampla intotdeauna. Specialistii nu pot prezice cu exactitate care dintre copii vor dezvolta astm.
Diagnosticul de wheezing
Cel mai probabil, medicul va pune intrebari despre starea de sanatate a copilului, antecedentele patologice ale acestuia dar si ale familiei. In acest fel, specialistul poate afla daca wheezing-ul este cauzat de o infectie virala de astm sau de o alta cauza.
Cultura secretie nazala
Pentru a stabili daca simptomul este provocat de o infectie virala, medicul va prelua o proba de mucus din nasul copilului. Acest test dureaza doar cateva secunde. In multe situatii, aceste teste sunt utile, cu toate ca nu intotdeauna ajuta la stabilirea unui diagnostic.
Hemograma
Hemograma poate sugera daca este vorba despre o infectie virala, bacteriana sau de un teren atopic
Radiografia toracica
Ulterior, in functie de rezultatele la testele uzuale, pot fi necesare alte explorari diagnostice avansate.

Tratament pentru wheezing la copii
Dupa stabilirea cauzei, urmatorul pas presupune prescrierea celui mai bun tratament. Daca wheezing-ul este provocat de o infectie minora, problema poate fi trata acasa simplu, ca o raceala normala sau o gripa cu tratament simptomatic sau, in functie de caz, de medicamente antivirale. In plus, odihna si hidratarea sunt foarte importante.Antibiotice si alte tipuri de tratamente
Daca infectia care provoaca wheezing este cauzata de bacterii, medicul va prescrie cel mai probabil antibiotice. Daca micutul respira cu dificultate, medicul ar putea decide internarea acestuia in spital pentru a primi tratament suplimentar. Copilului i se poate pune o linie venoasa prin intermediul careia micutul va primi lichide si antibiotice, dar si o masca prin care i se va furniza oxigen.
Modalitati de abordare a astmului
Daca respiratia suieratoare este persistenta si nu este provocata de o infectie, cauza este de cele mai multe ori astmul.
Medicul recomanda folosirea unui inhalator pentru o perioada pentru a vedea daca simptomele se amelioreaza. Aceasta este si cea mai rapida metoda de diagnosticare a astmului la copii. Daca acest tratament ajuta la oprirea respiratiei suieratoare a bebelusului, medicul va pune diagnosticul de astm si va recomanda un plan de tratament pentru viitor.
Remediile naturiste pot ajuta la ameliorarea wheezing-ului?
“Remediile naturiste nu trateaza cauza aparitiei wheezing-ului si nu inlocuiesc tratamentul prescris de medic. Remediile naturiste pot fi folosite doar ca adjuvante si doar daca medicul considera ca sunt sigure pentru copil.
Important: daca wheezing-ul este insotit de respiratie grea, retractii costale si/sau febra mare, se recomanda prezentarea la specialist, deoarece aceasta situatie reprezinta o urgenta medicala”, declara dr. Livia Iancu, medic rezident medicina de familie.
Exista riscul ca wheezing-ul sa se agraveze de-a lungul timpului?
Dr. Livia Iancu, medic rezident medicina de familie, sustine ca “wheezing-ul nu este o boala in sine, ci un semn al unei probleme la nivelul cailor respiratorii (ingustare sau inflamatie).
Acesta se poate agrava in timp daca:
-
Micutul are astm netratat corespunzator si/sau o predispozitie alergica;
-
Exista expunere continua la factori iritanti (exemplu: fum de tigara, spori sau mucegai, praf, par de animale, pene, etc);
-
Apar infectii respiratorii repetate si/sau netratate corespunzator.”
Referinte:
https://www.childrensrespiratorydoctor.co.uk/wheezing.php
https://www.childrensrespiratorydoctor.co.uk/blog/when-should-you-be-worried-about-wheezing/
https://www.stlouischildrens.org/health-resources/symptom-checker/wheezing
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/coughing-and-wheezing-in-children
https://www.healthywa.wa.gov.au/Articles/U_Z/Wheezing-in-children