Betacaroten: beneficii si utilizare

Betacaroten: beneficii si utilizare Betacaroten: beneficii si utilizare

Ultima actualizare: 6 martie 2023

betacaroten

Exista din ce in ce mai multe studii care indica efectele benefice ale betacarotenului si ale altor carotenoizi asupra bolilor cronice la oameni, motiv pentru care aportul de betacaroten ar trebui sa fie o prioritate.

Betacarotenul este un tip de carotenoid care se gaseste in plante. Este cunoscut si sub denumirea de provitamina A deoarece este transformat in vitamina A activa de catre organism.

Beta-carotenul este un pigment care se gaseste in plante si care confera fructelor si legumelor culoarea galbena si portocalie. Organismul transforma betacarotenul in vitamina A, un antioxidant puternic care joaca un rol esential in mentinerea sanatoasa a vederii, a pielii si a functiei neurologice.

Vitamina A se gaseste in doua forme principale: vitamina A activa si betacaroten. Vitamina A activa se numeste retinol si provine din alimente de origine animala. Aceasta vitamina A preformata poate fi utilizata direct de catre organism, fara a fi nevoie sa fie transformata.

Carotenoizii provitamina A sunt diferiti deoarece trebuie transformati in retinol dupa ce sunt ingerati. Deoarece betacarotenul este un tip de carotenoid care se gaseste in principal in plante, acesta trebuie transformat in vitamina A activa inainte de a putea fi utilizat de catre organism.

Dovezile arata ca aportul de alimente bogate in antioxidanti care contin betacaroten este benefic pentru sanatatea organismului si poate ajuta la prevenirea afectiunilor grave.

 


Ce este betacarotenul

Morcovii, spanacul, salata verde, rosiile, sfecla rosie, broccoli si dovleceii sunt toate superalimente care au un lucru in comun – betacarotenul, un pigment care aduce beneficii sanatatii si care intareste sistemul imunitar.

Denumirea betacaroten provine din grecescul „beta” si latinescul „carota” (morcov). Practic, este pigmentul galben/portocaliu care confera legumelor si fructelor culorile lor bogate. H. Wachenroder a cristalizat betacarotenul din radacinile de morcov in 1831 si a venit cu numele de „caroten”.

Corpul uman transforma beta-carotenul in vitamina A (retinol), beta-carotenul fiind un precursor al vitaminei A. Vitamina A este esentiala pentru sanatatea pielii si a membranelor mucoase, a sistemului imunitar, a ochilor si a vederii.

Spre deosebire de vitamina A, beta-carotenul in sine nu este un nutrient esential. Formula chimica a beta-carotenului – C40H56 – a fost descoperita in 1907.

ce-este-betacarotenul

Vitamina A poate fi obtinuta din alimentele pe care le consumam, prin betacaroten, de exemplu, sau sub forma de suplimente. Avantajul betacarotenului provenit din alimente este ca organismul transforma doar atat cat are nevoie.

Excesul de vitamina A este toxic si este provocat de un aport prea mare de suplimente cu vitamina A.

Betacaroten – beneficii pentru sanatate

Beneficiile primare ale betacarotenului pot fi atribuite faptului ca este implicat in formarea vitaminei A, care este vitala pentru mentinerea sanatatii membranelor mucoase si a pielii.

Sanatatea cardiovasculara

Consumul de alimente bogate in betacaroten poate reduce intr-o masura semnificativa riscul de boli cardiovasculare. Potrivit studiilor pe animale, betacarotenul functioneaza impreuna cu vitamina E pentru a reduce oxidarea colesterolului LDL, iar acest lucru reduce automat riscul de ateroscleroza si boli coronariene.

Poate ajuta la tratarea afectiunilor respiratorii

Consumul ridicat de alimente care contin betacaroten poate contribui la imbunatatirea capacitatii pulmonare si la reducerea simptomelor afectiunilor respiratorii, lucru care amelioreaza tulburarile respiratorii precum astmul, bronsita si emfizemul. Acest efect a fost confirmat si de cercetarile efectuate pe animale.

Betacaroten - beneficii pentru creier

Expertii au realizat cercetari in urma carora a rezultat ca aportul de carotenoizi, cum ar fi betacarotenul, poate intarzia semnificativ imbatranirea cognitiva. Mai mult, poate lupta impotriva stresului oxidativ care poate deteriora celulele creierului in timp, reducand astfel riscul de dementa.

betacaroten-beneficii-creier

Betacarotenul poate ajuta la prevenirea diabetului

Au fost efectuate diverse studii care au demonstrat ca persoanele cu niveluri adecvate de betacaroten in organism au un risc mai mic de a suferi de toleranta redusa la glucoza si diabet.

Poate ajuta la prevenirea artritei reumatoide

Deficitul de betacaroten si vitamina C poate reprezenta un factor de risc pentru instalarea artritei reumatoide. De aceea, aceasta afectiune dureroasa poate fi evitata printr-un aport suficient de betacaroten.

Poate ajuta la prevenirea degenerescentei maculare

Degenerescenta maculara legata de varsta este o boala oftalmologica cauzata de deteriorarea maculei ochiului, o zona mica aflata in partea posterioara a globului ocular, macula fiind responsabila pentru vederea centrala. Consumul adecvate de betacaroten (15 mg), dar si de alti nutrienti, poate incetini vanasarea degenerescentei maculare legate de varsta.

Recomandarea Catena este Naturalis VizualMax, un supliment alimentar cu o formula complexa care ajuta la mentinerea normala a vederii. VizualMax contine acizi grasi Omega-3, vitaminele A, B2, C si E si un complex de minerale care contribuie la mentinerea sanatatii ochilor si la imbunatatirea vederii.

Poate intari sistemul imunitar

Betacarotenul poate activa glanda timus, care este una dintre cele mai importante surse de protectie imunitara. Glanda timus permite sistemului imunitar sa lupte impotriva infectiilor si virusurilor si poate anihila celulele canceroase inainte ca acestea sa se raspandeasca in organism.

Betacaroten – beneficii pentru piele

Dupa cum mentionam, betacarotenul este transformat in vitamina A, un nutrient vital pentru mentinerea pielii sanatoase. Corpul transforma din betacaroten cantitarea de care are nevoie de vitamina A. Un nivel prea mare de vitamina A poate fi toxic pentru corp.

Betacarotenul poate reduce sensibilitatea la soare

Betacarotenul previne imbatranirea prematura a pielii, datorita faptului ca actioneaza ca un antioxidant, o substanta care reduce daunele provocate de lumina ultravioleta (UV), poluare si alte pericole din mediul inconjurator, cum ar fi fumatul. Un aport adecvat de betacaroten confera pielii o stralucire naturala, facand-o astfel mai atractiva si mai frumoasa. Cu toate acestea, consumul excesiv de betacaroten ar trebui evitat, deoarece poate provoca ingalbenirea talpilor, palmelor, nasului si chiar a portiunii albe a ochilor.

Poate trata o varietate de afectiuni ale pielii

Betacarotenul poate ajuta la tratarea afectiunilor pielii cum ar fi pielea uscata, eczema si psoriazisul. Vitamina A, fiind un antioxidant puternic, este implicata in repararea tesuturilor corpului si, prin urmare, protejeaza pielea impotriva daunelor. Atunci cand este aplicat extern, betacarotenul poate contribui la tratarea ulcerelor, impetigo (“bube dulci”), furunculelor si a petelor pielii cauzate de inaintea in varsta. De asemenea, accelereaza vindecarea leziunilor pielii, taieturilor si ranilor.

betacaroten-beneficii-piele

Poate ajuta la tratarea leucoplaziei orale

Leucoplazia orala este o afectiune caracterizata prin aparitia unor leziuni albe in gura sau pe limba, cauzate de fumatul excesiv sau de consumul de alcool. Aportul de betacaroten reduce simptomele si riscul de a dezvolta aceasta afectiune. Cu toate acestea, este de preferat sa consultati medicul inainte de a lua suplimente cu betacaroten pentru a trata leucoplazia.

Poate ajuta la tratamentul sclerodermiei

Sclerodermia este o afectiune a tesutului conjunctiv caracterizata prin ingrosarea si intarirea pielii. Sclerodermia are la baza un nivel scazut de betacaroten in sange. Specialistii sustin ca persoanele care au aceasta afectiune pot lua suplimentele cu betacaroten. Cu toate acestea, nu exista suficiente dovezi pentru a sustine afirmatia. Prin urmare, consultati medicul inainte de a lua aceste suplimente.

Betacaroten – beneficii pentru par

Betacarotenul este transformat de catre organism in vitamina A, un nutrient necesar pentru cresterea tuturor celulelor, inclusiv a celulelor parului. Consumul de betacaroten va poate ajuta sa scapati de diverse probleme ale parului. Este recomandat sa consumati betacaroten din surse alimentare, mai degraba decat sa luati suplimente cu vitamina A.

Previne matreata si alte probleme ale parului

Deficitul de vitamina A poate cauza uscarea parului si a scalpului si, automat, aparitia matretii. Prin urmare, alimentele bogate in betacaroten pot ajuta la prevenirea acestor afectiuni.

betacaroten-beneficii-par

Stimuleaza cresterea parului

Rarirea parului, in special in randul femeilor, este cauzata de alimentatia nesanatoasa. De aceea, persoanele care sufera de caderea parului este indicat sa consume doza zilnica recomandata de betacaroten pentru a stimula cresterea parului.

Surse alimentare de betacaroten

Betacarotenul se gaseste in cantitati concentrate in fructe si legume de culoare rosie, portocalie sau galbena. Cu toate acestea, este abundent si in verdeturi sau alte legume verzi.

Unele cercetari sustin ca morcovii fierti asigura o cantitate mai mare de carotenoizi decat morcovii cruzi. Uleiul de masline poate creste, de asemenea, biodisponibilitatea carotenoizilor.

Betacarotenul este un compus solubil in grasimi, motiv pentru care grasimile imbunatatesc absorbtia acestuia.

Alimentele cu cel mai mare continut de betacaroten sunt:

  • verdeturile cu frunze inchise la culoare, cum ar fi varza kale si spanacul
  • cartofii dulci
  • dovleacul
  • morcovii
  • caisele
  • ardeiul rosu si galben
  • brocoli
  • pepenele galben
  • mazarea
  • salata verde

betacaroten-surse-alimentare

Beta-carotenul se gaseste si in ierburi si condimente precum:

  • paprika
  • salvie
  • patrunjel
  • maghiran
  • ardei iute Cayenne
  • chili
  • coriandru

 

De exemplu:

  • 100 de grame de morcovi fierti ofera 8.279 de micrograme (mcg) de betacaroten
  • 100 de grame de spanac fiert fara grasimi adaugate ofera aproximativ 6.103 mcg de betacaroten
  • 100 de grame de cartof dulce fiert contin 9.406 mcg de betacaroten.

 

Asocierea acestor alimente, ierburi si condimente cu o grasime sanatoasa, cum ar fi uleiul de masline, avocado sau nuci si seminte, poate ajuta organismul sa absoarba mai bine betacarotenul.

 

Referinte:

https://draxe.com/nutrition/beta-carotene/

https://www.healthline.com/health/beta-carotene-benefits

https://www.stylecraze.com/articles/benefits-of-beta-carotene-for-skin-hair-and-health/

https://www.medicalnewstoday.com/articles/252758

Farmacistul Catena va recomanda:

3 la pret de 2
Naturalis VizualMax X 30 capsule moi

Naturalis VizualMax X 30 capsule moi

  Naturalis VizualMax este un supliment alimentar…