CE ESTE CLINDAMYCIN-MIP SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
Clindamycin-MIP este un antibiotic care apartine unui grup de medicamente numit „lincosamide”. Clindamycin-MIP se utilizeaza in infectii acute si cronice cauzate de bacterii sensibile la clindamicina, precum:
-
infectii ale oaselor si articulatiilor;
-
infectii din sfera ORL (ureche, nas si gat);
-
infectii ale dintilor si maxilarelor;
-
infectii ale cailor respiratorii inferioare (plamani, bronhii, trahee);
-
infectii ale bazinului si ale organelor genitale;
-
infectii ale cavitatii abdominale (in combinatie cu un antibiotic care completeaza actiunea clindamicinei);
-
infectii ale pielii si ale tesuturilor moi;
-
Scarlatina;
-
Septicemie (infectie generalizata a sangelui).
Prevenirea endocarditei bacteriene (inflamarea membranei interne a inimii) la pacientii din grupul de risc.
Toxoplasmoza (infectie cauzata de Toxoplasma gondii care poate afecta diferite organe) la pacientii cu SIDA. La pacientii la care tratamentul obisnuit nu este eficace, s-a dovedit eficace asocierea clindamicinei cu pirimetamina (medicament pentru tratamentul toxoplasmozei).
Prevenirea peritonitei (inflamarea membranei cavitatii abdominale numita peritoneu) si prevenirea abceselor intra-abdominale (infectii ale cavitatii intra-abdominale care apar dupa perforatia intestinului si contaminarea cu bacterii): clindamicina administrata intravenos in asociere cu un antibiotic din clasa aminoglicozidelor (gentamicina sau tobramicina).
Pneumonie (infectie a plamanilor cu Pneumocystis carinii) la pacientii cu SIDA. La pacientii la care tratamentul obisnuit nu este eficace, clindamicina poate fi asociata cu primaquina (medicament pentru tratamentul pneumoniei, folosit in combinatie cu clindamicina).
Infectii cu Plasmodium falciparum cu rezistenta multipla (malarie) in asociere cu chinina.
Pentru tratamentul infectiilor severe se prefera terapia intravenoasa (administrarea in vena) in locul celei orale.