Tricotilomania, sau tulburarea de smulgere a parului, este o afectiune de sanatate mintala caracterizata prin nevoia puternica a persoanei in cauza de a-si smulge propriul par. Acest act este urmat de o stare de calm sau o usurare, insa poate duce la pierderea parului si la suferinta emotionala. Terapia si medicamentele ii pot ajuta pe pacienti sa-si gestioneze aceste impulsuri si sa-si recapete increderea.
Despre tricotilomanie, tulburarea de smulgere a parului
Daca v-ati surprins vreodata smulgandu-va parul in mod repetat – fie de pe scalp, din sprancene sau din alte zone – poate v-ati intrebat: „De ce fac asta?”. Ei bine, aflati ca nu sunteti singurii care fac acest lucru. Smulgerea repetata a parului este adesea asociata cu o afectiune numita tricotilomanie. Tricotilomania este o tulburare de sanatate mintala caracterizata prin impulsul de a va smulge parul, ceea ce duce la o pierdere vizibila a acestuia. Poate afecta pe oricine, dar debuteaza cel mai frecvent in copilarie sau adolescenta. Tricotilomania provoaca o suferinta emotionala semnificativa si sentimente de confuzie, izolare sau chiar rusine, mai ales daca va este greu sa va opriti.
Este important de stiut ca tricotilomania nu tine de vanitate si nu este doar un „obicei prost”. Pentru multi oameni, actul de a-si smulge parul ofera o usurare temporara in fata unor stari neplacute, a stresului sau chiar a plictiselii. Uneori, oamenii isi smulg parul fara sa-si dea seama.
Dar de unde provine tricotilomania si de ce este atat de greu de gestionat? Acestea sunt intrebari importante. Tricotilomania este o tulburare complexa si, desi mai sunt multe de aflat despre ea, cercetatorii au descoperit deja destul de multe lucruri despre cauzele aparitiei sale si despre modalitatile de a o gestiona.
Cauze si factori de risc
Medicii nu cunosc cauza exacta a aparitiei tricotilomaniei. Unele persoane afirma ca smulsul parului le ajuta sa-si atenueze plictiseala sau stresul. Potrivit unui articol din American Journal of Psychiatry, exista persoane care isi smulg parul ca o modalitate de a face fata emotiilor negative.
Medicii stiu, totusi, ca anumiti factori pot creste riscul ca o persoana sa dezvolte trikotilomanie. Acesti factori de risc sunt:
- Istoricul genetic: O persoana care are o ruda de gradul intai (parinte sau frate/sora) cu tricotilomanie prezinta un risc mai mare de a dezvolta ea insasi aceasta afectiune.
- Traumele din copilarie: Potrivit specialistilor, o persoana care a suferit traume in copilarie ar putea fi mai predispusa la dezvoltarea tricotilomaniei. Cu toate acestea, nu exista suficiente cercetari care sa sustina aceasta ipoteza.
De asemenea, medicii incearca sa identifice modificari la nivelul functionarii sau chimiei creierului care ar putea duce la aparitia tricotilomaniei. Anumite schimbari pot afecta capacitatea unei persoane de a-si controla comportamentele impulsive, cum ar fi smulsul parului.
Cum se manifesta tricotilomania?
Simptomele tricotilomaniei sunt:
- smulgerea repetata a parului
- ruperea firelor de par
- ingerarea parului (tricofagie)
- senzatia de usurare dupa smulgerea parului
Zonele vizate frecvent pentru smulgerea parului sunt:
- scalpul
- sprancenele
- genele
- barba
- zona pubiana
In timp, persoanele afectate de tricotilomanie pot resimti efecte precum:
- mancarimi sau furnicaturi in zona din care a fost smuls parul
- portiuni fara par (zone alopecice)
- rarirea parului
- iritatii ale pielii
- anxietate sociala
Cum poate fi abordata tricotilomania?
Multe persoane care sufera de tricotilomanie nu solicita tratament pentru aceasta afectiune.
Unii oameni s-ar putea sa nu stie ca sufera de o afectiune medicala recunoscuta si pot considera, pur si simplu, smulsul parului drept un obicei prost. Altii pot fi reticenti in a solicita un diagnostic, din diverse motive.
Medicii nu diagnosticheaza multe dintre cazurile de tricotilomanie, ceea ce inseamna ca exista foarte putine informatii disponibile despre tratamentele eficiente.
Cu toate acestea, cercetarile limitate sugereaza ca anumite terapii comportamentale si medicamente pot fi benefice pentru persoanele cu aceasta afectiune.
Terapia comportamentala
Un studiu de caz din 2012 indica faptul ca terapia de inversare a obiceiurilor (HRT – Habit Reversal Therapy), un tip de terapie comportamentala, ar putea fi eficienta in tratarea tricotilomaniei. HRT presupune cinci etape:
- Instruirea privind constientizarea: Persoana identifica factorii psihologici si de mediu care pot declansa un episod de tricotilomanie.
- Instruirea privind raspunsul concurent: Persoana exerseaza inlocuirea comportamentului de smulgere a parului cu un alt comportament.
- Motivatia si aderenta la tratament: Persoana se implica in activitati si comportamente care ii reamintesc importanta continuarii terapiei HRT. De exemplu, poate incepe sa primeasca aprecieri din partea familiei si a prietenilor pentru progresele realizate in timpul terapiei.
- Instruirea privind relaxarea: Persoana exerseaza tehnici de relaxare, cum ar fi meditatia si respiratia profunda. Acestea ajuta la reducerea stresului si, implicit, a comportamentului de smulgere a parului.
- Instruirea privind generalizarea: Persoana isi exerseaza noile abilitati in diverse situatii, astfel incat noul comportament sa devina automat.
Conform unei analize din 2011, cei mai multi experti au cazut de acord ca HRT ar trebui sa reprezinte optiunea terapeutica de prima linie pentru tricotilomanie.
Medicamentele
O analiza din 2013 a investigat eficacitatea diferitelor medicamente in tratarea tricotilomaniei. Analiza a inclus opt studii, dintre care sapte au fost controlate prin placebo. Medicamentele investigate in cadrul celor opt studii au inclus:
- inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS), o clasa de antidepresive;
- clomipramina, un antidepresiv triciclic;
- naltrexona, un antagonist al receptorilor opioizi;
- olanzapina, un medicament antipsihotic;
- N-acetilcisteina.
Autorii analizei au identificat olanzapina, N-acetilcisteina si clomipramina drept singurele medicamente care au un efect terapeutic semnificativ in tratarea tricotilomaniei. Cu toate acestea, studiile au avut esantioane de dimensiuni foarte mici si nu au furnizat informatii privind efectele secundare.
Sunt necesare studii clinice controlate suplimentare pentru a stabili care sunt tratamentele medicamentoase cele mai sigure si mai adecvate pentru trikotilomanie.
Referinte:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9880-trichotillomania
https://www.trichstop.com/why-do-i-pull-my-hair-causes-of-trichotillomania
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/trichotillomania/symptoms-causes/syc-20355188