Eritem nodos – ce este, de ce apare si cum se trateaza

Eritem nodos – ce este, de ce apare si cum se trateaza Eritem nodos – ce este, de ce apare si cum se trateaza

Ultima actualizare: 14 februarie 2025

eritem-nodos-cauze-simptome-si-tratament

Persoanele care sufera de eritem nodos se confrunta cu pete dureroase, rosiatice sau mai inchise la culoare decat restul pielii de pe corp. Cercetatorii au descoperit ca eritemul nodos este un tip de inflamatie a stratului de grasime de sub piele, ceea ce cauzeaza noduli sensibili sau durerosi, care se pot simti calzi la atingere. Nodulii respectivi apar de obicei pe zona tibiei, dar pot aparea si pe antebrate, coapse sau pe piept, stomac si spate. Majoritatea cazurilor de eritem nodos dispar de la sine, dar uneori fenomenul poate fi semnul unei probleme medicale mai grave, cum ar fi boala Crohn, o afectiune inflamatorie a intestinului.


Eritem nodos – generalitati

Cazurile de eritem nodos reprezinta cea mai frecventa forma de paniculita (afectiune inflamatorie a tesutului adipos subcutanat) si se caracterizeaza prin noduli eritematosi sensibili, ce apar indeosebi pe membrele inferioare, cel mai frecvent fiind localizati de-a lungul tibiei, dar putand fi uneori observati si pe coapse, extremitati superioare, gambe, fese si chiar pe fata. Unii pacienti pot prezenta inclusiv febra si altralgie.

Leziunile de eritem nodos apar sub forma de pete unice sau in grupuri, sensibile la atingere, care in decurs de cateva zile evolueaza in noduli durerosi. Ocazional, acesti noduli sunt asociati cu aparitia purpurei. Echimozele respective se estompeaza apoi treptat, in urma lor ramanand niste pete variat pigmentate. Intrucat la cateva saptamani dupa vindecarea petelor initiale, se pot forma noduli noi, persoana afectata poate prezenta simultan leziuni in diferite stadii de evolutie.

Cauza exacta a eritemului nodos este necunoscuta, desi pare a fi o reactie de hipersensibilitate cutanata la o varietate de stimuli antigenici. Desi aparitia acestei probleme medicale nu are legatura in general cu alte afectiuni de fond, inainte de a stabili diagnosticul de eritem nodos primar trebuie intotdeauna ca medicul sa excluda mai intai o astfel de posibilitate. Eritemul nodos poate fi uneori primul semn al unei boli sistemice care este declansata de un grup mare de procese, cum ar fi infectii, boli inflamatorii, neoplazie si/sau utilizarea anumitor medicamente.

Cazurile de eritem nodos in sine nu sunt grave, in general disparand de la sine in 1-6 saptamani.

Eritem nodos – cauze si factori de risc

Eritemul nodos poate aparea la persoane de orice etnie, sex sau varsta, dar fenomenul este cel mai frecvent la femeile cu varste cuprinse intre 25 si 40 de ani. Mai exact, este de 3-6 ori mai frecvent la femei decat la barbati, exceptie facand perioada de dinainte de pubertate, cand incidenta este aceeasi la ambele sexe.

In cazul a pana la 55% dintre pacientii cu eritem nodos, fenomenul constituie o reactie de hipersensibilitate inexplicabila. In alte cazuri, este asociat cu o infectie, utilizarea anumitor medicamente, o afectiune inflamatorie sau chiar cu prezenta malignitatii.

Cand se identifica factorul care a declansat un eritem nodos, de obicei acesta consta intr-o reactie a organismului la o infectie, cum ar fi la infectia cu streptococ, COVID-19 sau alta infectie virala, sau la administrarea unui medicament, cum ar fi penicilina sau sulfonamidele. Uneori este cauzata de o afectiune asociata cu eritemul nodos, cum ar fi colita ulceroasa, cunoscuta si ca boala Crohn, sau boala Behcet, o afectiune rara care provoaca umflarea vaselor de sange din intregul corp.

Alte afectiuni asociate cu eritem nodos sunt:

  • tuberculoza primara;
  • infectia cu Yersinia (aceasta provoaca diaree si dureri abdominale);
  • infectia cu Chlamydia;
  • infectia fungica (histoplasmoza, coccidioidomicoza);
  • infectia parazitara (amebiaza, giardioza);
  • sarcoidoza;
  • febra reumatica;
  • sindromul Sweet;
  • sarcina (in 2-5% dintre cazurile de eritem nodos);
  • unele tipuri de cancer, cum ar fi leucemiile si limfoamele.

Alte boli virale si bacteriene asociate cu eritem nodos includ herpesul simplex, hepatita virala, infectia cu virusul imunodeficientei umane (HIV), infectia cu Campylobacter si infectia cu Salmonella.

In schimb, medicamentele care pot provoca eritem nodos sunt urmatoarele:

  • antibiotice, cum ar fi penicilina, amoxicilina si ciprofloxacina;
  • sulfonamida, sulfametoxazol si trimetoprim;
  • anticonceptionale orale;
  • medicamente antiinflamatoare nesteroidiene;
  • bromura;
  • salicilat;
  • iodura.

In multe cazuri, este insa posibil ca medicul sa nu poata determina cauza care a declansat un eritem nodos.

Eritem nodos – simptome

Nodulii subcutanati eritematosi si sensibili asociati cu eritem nodos se formeaza de obicei pe ambele tibii. Exista totusi si cazuri in care nodulii pot aparea oriunde pe brate, piept, stomac, posterior, spate sau picioare. Pe pielea de culoare deschisa, nodulii pot parea rosiatici sau vinetii, in timp ce in cazul persoanelor care au un ton mai inchis al pielii, petele respective pot avea aspect violet inchis, cenusiu sau negru, pielea putand chiar sa isi modifice textura, cum ar fi sa se exfolieze sau sa apara umflaturi asemanatoare cosurilor.

Diametrul nodulilor poate varia intre 3 si 20 cm, acestia erupand in decurs de una pana la cateva saptamani. In perioada respectiva, zonele afectate pot fi sensibile si se pot umfla din ce in ce mai mult. Sunt insotite de febra si dureri articulare. In 50% din cazurile de eritem nodos, glezna este umflata si dureroasa timp de cateva saptamani. Genunchii si alte articulatii pot fi, de asemenea, afectate.

Nodulii sunt slab definiti, calzi la atingere, de forma ovala, rotunda sau arciforma si fara ulceratii. Nodulii asociati cu eritem nodos sunt initial foarte vizibili, in nuante de pana la rosu intens. Pot persista timp de 1-2 luni si tind sa arate ca niste vanatai care se estompeaza treptat, pana revin la nuanta normala a pielii. De obicei, fenomenul nu lasa cicatrici, dar unii pacienti care sufera de eritem nodos pot ramane cu mici adancituri in piele, in zona in care stratul de grasime a fost lezat.

Alte simptome care pot insoti un eritem nodos sunt:

  • febra usoara;
  • starea de rau;
  • oboseala;
  • ganglionii limfatici mariti in zona pieptului;
  • tusea;
  • slabirea neintentionata;
  • durerile de stomac, varsaturile sau diareea.

Rareori, unii pacienti prezinta o alta forma a bolii, numita eritem nodos cronic. In astfel de cazuri, nodulii se pot uni formand pete mari si iesite in relief, dar care tind sa fie mai putin sensibile la atingere.

Eritemul nodos prezinta putine complicatii, leziunile vindecandu-se de obicei spontan. O complicatie rara este totusi necroza grasimii incapsulate sau „lipomul incapsulat mobil”.

Eritem nodos – diagnostic

Medicul poate stabili diagnosticul de eritem nodos dupa o examinare clinica si o discutie cu pacientul despre simptomele si istoricul medical complet al acestuia. Pentru confirmarea diagnosticului, pot fi necesare urmatoarele investigatii medicale:

  • analize de sange si prelevarea unor probe – pentru a ajuta la depistarea unei posibile infectii. Analizele de sange pot consta in hemoleucograma completa, viteza de sedimentare a eritrocitelor si analiza pentru proteina C reactiva. Unii medici pot recomanda un exsudat si serologie antistreptolizina O si antistreptodornaza daca se suspecteaza o infectie cu streptococ, serologie virala (de preferinta doua probe la intervale de 4 saptamani) sau un test de coprocultura, prin care se pot identifica paraziti sau boli inflamatorii intestinale la pacientii cu simptome gastrointestinale. In unele cazuri, se poate recomanda testul cutanat la tuberculina, cunoscut si ca testul Mantoux, prin care se poate depista daca pacientul a dezvoltat un raspuns imun la bacteria care provoaca tuberculoza (TBC), sau testul QuantiFERON, care consta intr-o analiza de sange prin care, de asemenea, se poate diagnostica infectia cu Mycobacterium tuberculosis, bacteria care cauzeaza tuberculoza.
  • radiografie toracica – pentru a se depista semnele unei eventuale infectii pulmonare sau a altor boli asociate cu eritem nodos, cum ar fi tuberculoza sau sarcoidoza.
  • biopsie cutanata – prin care se indeparteaza o mica proba de tesut cutanat din zona afectata, proba care va fi apoi examinata la microscop. De obicei, o biopsie cutanata se recomanda doar daca specialistul nu este inca sigur ca simptomele sunt cauzate de un eritem nodos.

Eritem nodos – optiuni de tratament

Tratamentul pentru eritem nodos depinde de cauza. Daca fenomenul este provocat de o alta afectiune, aceasta va trebui tratata. De exemplu, in cazul in care pacientul a dezvoltat eritem nodos din cauza unei infectii, ar putea fi necesara administrarea unui antibiotic.

Daca medicul banuieste ca pacientul a luat vreun medicament care i-ar fi putut cauza eritem nodos, se poate inceta administrarea respectivului produs. Tratamentul nu trebuie insa intrerupt fara o discutie prealabila cu medicul care l-a prescris.

In cazul in care simptomele sunt persistente sau continua sa reapara, pot fi prescrise alte tratamente, cum ar fi comprimatele cu corticosteroizi. Corticosteroizii sistemici (1 mg/kg pe zi pana la vindecare) pot fi prescrisi daca s-a exclus posibilitatea ca eritemul nodos sa fi fost indus de o infectie, sepsis sau malignitate.

Pentru gestionarea durerii asociate cu aceasta problema medicala poate fi nevoie de repaus prelungit, colchicina (1-2 mg/zi), antiinflamatoare nesteroidiene sau terapie de compresie venoasa.

In unele cazuri, medicul poate prescrie iodura de potasiu administrata oral, sub forma de solutie suprasaturata (400-900 mg/zi), ce poate fi folosita timp de o luna.

Desi eritemul nodos este dureros, in general nu reprezinta o afectiune grava, simptomele disparand de obicei in termen de 6 saptamani. Totusi, in cazul unora dintre pacienti, acestea pot reaparea.

 

Surse:

https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/erythema-nodosum

https://dermnetnz.org/topics/erythema-nodosum

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24565-erythema-nodosum

https://www.nhs.uk/conditions/erythema-nodosum/

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/erythema-nodosum