Solpadeine x 12 compr

Prospect Solpadeine x 12 compr

Mergeti la produs

Compozitie

Un comprimat contine paracetamol 500 mg, fosfat de codeina hemihidrat 8 mg, cafeina anhidra 30 mg.

De asemenea mai contin si excipienti: Amidon de porumb, amidon pregelatinizat, sorbat de potasiu, povidona, talc purificat, stearat de magneziu, celuloza microcristalina, acid stearic si Imaje Red Ink FT 128 (etanol 95%, apa demineralizata, hidroxipropilmetilceluloza, carmoisine (E 122).

Indicatii terapeutice

Solpadeine comprimate este recomandat pentru calmarea durerilor usoare – moderate din reumatism, din sciatica si lumbago.

De  asemenea,  sunt  recomandate  pentru  ameliorarea  rapida  a  cefaleei  (inclusiv  din sinuzite), migrenelor, durerilor menstruale, durerilor determinate de luxatii, durerilor dentare, nevralgiilor, durerilor in gat, a febrei si simptomelor din raceala si gripa.

Solpadeine comprimate contine trei substante active: paracetamol – cu actiune analgezica (calmeaza durerea) si antipiretica (scade febra), fosfat de codeina - ca analgezic si cafeina - pentru calmarea rapida a durerilor de intensitate moderata si moderat-severa.

Contraindicatii:

Nu trebuie sa utilizati Solpadeine comprimate daca :

- Utilizati si alte produse care contin paracetamol.

- Sunteti alergic la paracetamol, codeina, cafeina sau la oricare dintre excipienti.

- Suferiti de astm bronsic sau de afectiuni insotite de deprimare respiratorie sau presiune intracraniana crescuta, aveti un traumatism cranio-cerebral sau dupa interventii chirurgicale la nivelul cailor biliare

-Aveti diagnosticul de insuficienta hepatocelulara

Solpadeine comprimate nu trebuie utilizat la copiii sub 12 ani

Inainte de a utiliza Solpadeine comprimate, cereti sfatul medicului:

- daca suferiti de afectiuni severe renale sau hepatice, inclusiv afectare hepatica alcoolica

- daca sunteti insarcinata sau alaptati,

- daca sunteti in tratament pentru depresie (de exemplu, cu inhibitori de monoaminoxidaza) sau probleme respiratorii,

- daca  utilizati  medicamente  recomandate  de  medicul  dumneavoastra  pentru  greata, varsaturi, hipercolesterolemie (metoclopramida, domperidona sau colestiramina),

- daca   utilizati  anticoagulante  (warfarina,   alte   cumarinice)  –   medicamente  pentru prevenirea cheagurilor – si aveti nevoie de un analgezic ca tratament cronic. Paracetamolul creste concentratia acestora si creste riscul de sangerare. Puteti utiliza insa doze ocazionale de paracetamol.

Sarcina si alaptarea

Cereti sfatul medicului dumneavoastra inainte de a utiliza orice medicament in timpul sarcinii sau alaptarii.

Capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje

Desi nu este probabil sa determine afectarea capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje, la anumite persoane este posibil sa apara somnolenta in timpul tratamentului.

Care este doza recomandata?

Adulti si adolescenti peste 12 ani:

1-2 comprimate Solpadeine comprimate de 3-4 ori pe zi, daca este necesar. Nu se administreaza mai des de 4 ore interval si nu se depasesc 4 administrari (8 comprimate) in 24 de ore.

Copii

Produsul nu este recomandat la copii sub 12 ani.

Daca simptomele persista mai mult de 3 zile, va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra.

Nu depasiti dozele recomandate. Daca ati depasit doza recomandata, va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra sau la cel mai apropiat spital, chiar daca nu va simtiti rau. Supradozajul poate determina insuficienta hepatica.

Ce reactii adverse poate avea Solpadeine comprimate?

Reactiile  adverse  ale  paracetamolului  sunt  rare.  Pot  aparea  reactii  alergice  (eruptii cutanate). Codeina poate produce constipatie, greata, ameteli sau somnolenta, dar aceste reactii adverse apar foarte rar in cazul utilizarii produsului in dozele recomandate. Consumul excesiv de cafea sau ceai in timpul tratamentului cu Solpadeine comprimate poate produce iritabilitate si excitabilitate nervoasa.

Adresati-va medicului dumneavoastra in cazul aparitiei oricaror reactii adverse.

Ce trebuie facut daca depasiti doza recomandata?

Daca ati depasit accidental doza recomandata, va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra sau la cel mai apropiat spital, chiar daca nu va simtiti rau.

Pastrare

Nu sunt necesare conditii speciale de pastrare. A nu se lasa la indemana copiilor.

A nu se utiliza dupa data data de expirare inscrisa pe ambalaj.

Ambalajul

Cutie cu 1 blister din Al/PVC a 12 comprimate. Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a cate 8 comprimate. Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a cate 12 comprimate. Cutie cu 4 blistere din Al/PVC a cate 8 comprimate.

Cutie tip portofel cu un blister din Al/PVC a 12 comprimate. Cutie tip portofel cu 2 blistere din Al/PVC a cate 8 comprimate.

Producator

GlaxoSmithKline Dungarvan Ltd., Irlanda

Detinatorul Autorizatiei de punere pe piata: GlaxoSmithKline Consumer Healthcare GlaxoSmithKline Export Ltd.

Brentford TW8 9GS, Marea Britanie

Data ultimei verificari a prospectului

Iunie 2005

Mergeti la produs Inapoi la prospecte