Vitamina D – Beneficii

Vitamina D – Beneficii Vitamina D – Beneficii

Ultima actualizare: 25 iunie 2022

Vitamina D aduce numeroase beneficii organismului, fiind absolut esențială pentru menținerea sănătății, atât fizice, cât și psihice. Vitamina D este de mai multe feluri și este recomandată nu doar în cazul adulților, ci și în cazul copiilor. Iată care sunt beneficiile vitaminei D, rolul său în organism, cum depistăm carențele de vitamină D și care sunt alimentele care conțin vitamina D.


Ce este vitamina D

Vitamina D este o vitamină liposolubilă (solubilă în grăsimi) care se găsește atât în plante, cât și în alimente, însă poate fi sintetizată și de organismul uman în prezența razelor solare, motiv pentru care a primit și denumirea de vitamina soarelui. De asemenea, vitamina D, grație beneficiilor sale, este denumită vitamină antirahitică. Vitamina D are beneficii în foarte multe procese fiziologice ale organismului și este recunoscută ca fiind indispensabilă în procesul de creștere.

Tipuri de Vitamina D

Există mai multe tipuri de vitamina D, de la D1 la D5 și D12, însă doar două dintre acestea sunt absolut necesare menținerii sănătății organismului. Vitamina D2, numită în termeni medicali ergosterol și vitamina D3, denumită colecalciferol. Vitamina D2 se găsește în plante, iar vitamina D3 este sintetizată la nivelul pielii sub influența razelor ultraviolete. Ambele tipuri de vitamină D se găsesc și în alimente, fie în mod natural, fie artificial introduse în unele produse din comerț. Atât vitamina D2, cât și vitamina D3 se activează în organism la nivelul ficatului, unde sunt transformate în calcidiol, și la nivelul rinichilor, unde calcidiolul este transformat în calcitriol.

Vitamina D – beneficii pentru sistemul osos

Principalele beneficii ale vitaminei D sunt legate de sistemul osos, vitamina D fiind absolut necesară pentru fixarea calciului în oase și pentru menținerea unui nivel normal al fosforului în sânge. În lipsa sa, calciul este eliminat de rinichi. Această proprietate uimitoare a vitaminei D o face esențială pentru creșterea și dezvoltarea sistemului osos la copii, carența sa fiind asociată cu rahitismul. Implicit, vitamina D aduce beneficii sistemului muscular și menține sănătatea dinților, a unghiilor și a părului.

Vitamina D – beneficii pentru imunitate

Un alt rol extrem de important al vitaminei D este în menținerea unui sistem imunitar puternic și sănătos, vitamina D ajutând la activarea celulelor B, celulelor T și a celulelor prezentatoare de antigen. De asemenea, studiile au evidențiat că între vitamina D și afecțiunile autoimune există o reală dependență. Astfel, vitamina D reduce nivelul de citokine, hormoni reglatori ai reacțiilor sistemului imunitar care au rolul de a realiza comunicarea între leucocite. În plus, citokinele intervin în cazul inflamațiilor și infecțiilor apărute în organism. Vitamina D reduce riscul de apariție a răcelii și gripei și protejează împotriva afecțiunilor respiratorii.

Vitamina D – beneficii în caz de depresie

Vitamina D joacă un rol extrem de important în combaterea stărilor depresive. Studiile au demonstrat că persoanele care sufereau de depresie aveau și deficit de vitamina D în organism. În plus, este binecunoscut faptul că în anotimpul rece, atunci când soarele stă mai puțin pe cer, apar cele mai multe cazuri de depresie.

Vitamina D – beneficii în procesul de slăbire

Conform unor studii relativ recente s-a ajuns la concluzia că vitamina D ajută în procesul de slăbire prin inhibarea apetitului alimentar crescut. Cercetătorii au concluzionat că aceasta poate fi una dintre explicațiile pentru care în anotimpul cald slăbim mai ușor. În plus, este demonstrat că persoanele care se confruntă cu obezitate au un aport de vitamina D foarte scăzut în organism, unul din motive fiind întocmai faptul că grăsimea împiedică vitamina D să ajungă în organism.

Vitamina D – beneficii în caz de diabet

Carențele de vitamina D din organism pot favoriza, într-o oarecare măsură, apariția și instalarea diabetului. Conform studiilor, copiii care au luat doza necesară de vitamina D au redus cu 88% riscul de diabet până la vârsta de 32 de ani.

Vitamina D – beneficii în sarcină

Femeile care-și doresc să rămână însărcinate trebuie să-și administreze obligatoriu vitamina D, atât înainte de sarcină, cât și în timpul acesteia. Deficiența de vitamină D în sarcină conduce la un risc mai mare de preeclampsie și este asociată cu apariția diabetului gestațional. În plus, riscul de cezariană este mai mare, iar copilul se poate naște cu rahitism și poate dezvolta diferite alergii în primii doi ani de viață.

Vitamina D – beneficii în lupta cu cancerul

Cu toate că se continuă cercetările în acest sens, la o primă evaluare a beneficiilor vitaminei D s-a ajuns la concluzia că aceasta poate oferi protecție împotriva unor forme de cancer, în special împotriva cancerului de sân, cancerului de colon și cancerului de prostată.

Vitamina D – beneficii pentru inimă

Vitamina D susține sănătatea sistemului cardiovascular, fiind esențială în prevenția infarctului și a altor boli de inimă. Conform studiilor, vitamina D stimulează producția reninei, o enzimă care reglează cantitatea de sânge care trece prin vasele de sânge, iar în cazul unei deficiențe, se instalează hipertensiunea arterială, o cauză primordială în apariția afecțiunilor cardiovasculare.

Vitamina D – beneficii în bolile autoimune

Artrita reumatoidă, scleroza multiplă, boala Hashimoto, sunt doar câteva dintre bolile autoimune care pot fi ținute în frâu și chiar prevenite prin menținerea unui aport corect de vitamina D în organism.

Vitamina D – beneficii în lupta cu boala Alzheimer

Vitamina D contribuie la prevenția bolilor neurodegenerative, categorie din care fac parte și demența și boala Alzheimer. Conform cercetătorilor, receptorii de vitamina D din creier ajută la menținerea abilităților cognitive și îndepărtează placa amiloidă, un factor implicat în apariția bolilor neurodegenerative. Implicit, un alt mare beneficiu al vitaminei D este susținerea sistemului nervos. În plus, vitamina D este factor important în încetinirea procesului de îmbătrânire celulară.

Vitamina D – beneficii pentru sportivi

Vitamina D aduce beneficii persoanelor care fac sport prin susținerea și îmbunătățirea performanțelor. Vitamina D stimulează dezvoltarea musculaturii, ba chiar contribuie la refacerea musculaturii după sport și scade riscul de accidentare în timpul antrenamentelor.

Vitamina D pentru copii

Așa cum punctam mai sus, lipsa vitaminei D poate produce rahitism în rândul copiilor, iar riscul apare încă din timpul sarcinii. De asemenea, cantitatea de vitamina D din laptele matern este direct proporțională cu cantitatea de vitamina D din organismul mamei, iar copiii hrăniți cu lapte praf pot fi feriți de această deficiență, laptele praf având o doză prestabilită de vitamina D. În cazul copiilor, lipsa de vitamină D poate conduce la deformări osoase ale membrelor, deformări ale toracelui și claviculelor, modificări ale cutiei craniene și ale coloanei vertebrale. Totodată, carența vitaminei D în rândul copiilor are efecte directe asupra danturii, favorizând apariția întârziată a dinților, iar ulterior a cariilor dentare. De asemenea, deficitul de vitamina D la copii scade rezistența în fața infecțiilor și întârzie dezvoltarea psiho-motorie.

Alimente care conțin vitamina D

Alimentele care conțin vitamina D sunt destul de limitate, motiv pentru care devine esențială asimilarea acesteia din suplimente naturiste, dar mai ales prin expunerea la soare. De două ori pe săptămână, o baie de soare de aproximativ 10-20 minute poate ajuta la sintetizarea vitaminei D în organism. Punctăm că loțiunile de protecție solară blochează producerea vitaminei D de către razele UVB, motiv pentru care expunerea în timpul dimineții este cea mai eficientă. Pe lista alimentelor care conțin vitamina D se află peștele gras (somon, ton, cod, sardine) și, implicit, uleiul de pește, gălbenuşul de ou, carnea și ficatul de vită, cerealele, nucile, merele, portocalele, lactatele, dar și anumite ciuperci care au fost expuse razelor UV.

Carența de vitamina D – simptome

Principalele simptome care atestă o carență de vitamina D în organism sunt oboseala nejustificată, senzația de durere la nivelul mâinilor și picioarelor, apariția stărilor depresive, irascibilitate nemotivată, transpirația excesivă, setea constantă și chiar unele dificultăți de vedere. În cazuri severe pot apărea dureri osoase și musculare și rezistență scăzută la efort, inclusiv la urcarea scărilor. Conform studiilor s-a concluzionat că există o reală legătură între carența de vitamina D și disfuncția erectilă.

Cum se diagnostichează deficitul de vitamină D

Dincolo de apariția acestor simptome care atestă o carență de vitamina D în organism, pentru a diagnostica corect deficitul de vitamină D este necesar testul de sânge 25-OH-vitamina D. Acesta se poate solicita medicului pe lângă analizele uzuale de sânge. Un rezultat care indică o concentrație de vitamina D mai mică de 20 ng/ml arată un deficit de vitamina D în organism. De asemenea, la analizele uzuale de sânge, medicul poate depista o anomalie în acest caz și poate trimite persoana la analize suplimentare.

Cauzele carenței de vitamina D

Carența vitaminei D în organism poate avea mai multe cauze. Astfel, poate fi vorba de o carență survenită în urma unei boli ca, de exemplu, boala Crohn, boala celiacă, fibroza chistică, însă și obezitatea este direct responsabilă. În majoritatea cazurilor, deficiența de vitamina D se instalează în anotimpul rece, atunci când expunerea la soare este minimă.

Există o serie de factori de risc care sunt direcți responsabili de carența vitaminei D în organism, iar aceștia sunt: vârsta, pentru că odată cu înaintarea în vârstă scade capacitatea de asimilare a vitaminei D, menopauza, stresul, pielea închisă la culoare. De asemenea, anumite alergii și afecțiuni ale pielii care împiedică expunerea la soare pot fi responsabile de apariția carențelor de vitamină D, dar și dieta vegană și alimentația dezechilibrată.

Boli asociate cu deficiența de vitamină D

Deficiența de vitamina D crește riscul osteomalaciei, o afecțiune care presupune înmuierea oaselor la adulți, crește riscul de apariție a osteoporozei, afecțiune care presupune demineralizarea oaselor și se manifestă la femeile care intră la menopauză, dar și riscul de parodontoză, afecțiune care conduce la pierderea dinților, iar în cazul copiilor este compatibilă cu rahitismul. De asemenea, carențele de vitamina D implică apariția psoriazisului, a depresiei severe și a oboselii cronice, a astmului bronșic, a bolilor cardiovasculare, a bolii Alzheimer și demenței, a bolilor cardiovasculare, a diabetului și a bolii Hashimoto. Cum punctam mai sus, carența de vitamina D favorizează preeclampsia și problemele de fertilitate, dar și scăderea imunității.

Care este necesarul de vitamina D

Doza necesară de vitamina D depinde foarte mult de vârsta. De asemenea, aceasta poate fi ajustată de medic, în funcție de nevoile individuale ale fiecărei persoane. Astfel, recomandările generale privind cantitatea de vitamina D necesară pe zi la persoanele sănătoase, sunt:

1.000 UI/zi – pentru copii cu vârsta până la 1 an

600 UI/zi – pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 1-70 de ani

600 UI/zi – pentru femei gravide și lăuze

800 UI/zi – pentru persoanele cu vârsta peste 71 de ani.

Excesul de vitamina D – riscuri

Deși cazurile sunt extrem de rare, consumul excesiv de vitamina D implică anumite riscuri. Toxicitatea vitaminei D se manifestă la administrarea a peste 10.000 UI de vitamina D într-o zi, însă supradozajul nu se poate instala prin expunerea excesivă la soare sau prin alimentație. Astfel, un exces de vitamina D poate favoriza calcifierea oaselor și întărirea vaselor de sânge, dureri de cap însoțite de vărsături și amețeli, pierderea apetitului culinar, constipație sau diaree și chiar apariția pietrelor la rinichi sau a pancreatitei.