Simptome hiperglicemie (glicemie mare)

Hiperglicemia reprezinta, literlamente, cresterea glicemiei peste valorile fiziologic normale, si este o perturbare metabolica fundamentala in cadrul tulburarilor de homeostazie glucidica. Este caracterizata de cresterea patologica a concentratiei de glucoza (glicemia) in sangele circulant. Termenul de hiperglicemie provine din greaca veche, unde „hyper” inseamna „peste”, „glycys” inseamna „dulce”, iar „haima” inseamna „sange”, descriind fidel suprasaturatia sangelui cu acest compus. In sine, hiperglicemia nu este o afectiune, ci mai degraba un simptom cardinal asociat dezechilibrelor endocrine, in special in contextul diabetului zaharat de tip de tip 2.

Mecanismele care duc la hiperglicemie sunt multiple. Aceasta stare poate fi rezultatul direct al unui deficit absolut sau relativ de insulina sau poate sa apara din cauza fenomenului patologic de rezistenta la insulina, dintr-o hiperactivitate a contrareglatorilor hormonali (catecolaminele, glucagonul, cortizolul, hormonul de crestere). In absenta corectarii si gestionarii corecte, poate evolua spre hiperglicemie cronica, generand un spectru larg de complicatii acute – cetoacidoza diabetica, sindrom hiperglicemie hiperosmolar – si cronice – retinopatie, nefropatie, neuropatie sau macroangiopatie. Incidenta cazurilor de diabet este, din pacate, intr-o continua crestere.

Hiperglicemie – ce este si cum apare?

Starea de hiperglicemie apare, in special, atunci cand rata de producere hepatica a glucozei (in contextul proceselor de gluconeogeneza si glicogenoliza) depaseste capacitatea periferica de a fi utilizata (in special in tesutul muscular si adipos). Aceasta situatie poate surveni prin deficitul absolut de insulina, cum este cazul diabetului de tip 1, sau prin rezistenta la insulina, cum este cazul diabetului de tip 2. Pe langa rolul direct al insulinei in ceea ce priveste facilitarea captarii glucozei in celule, trebuie luat in considerare si efectul acestui hormon de inhibare a productiei hepatice de glucoza. In lipsa controlului insulinic, ficatul elibereaza constant glucoza in sange.

Valorile normale ale glicemiei

Valorile normale ale glicemiei variaza in functie de momentul recoltarii si de starea pacientului. In conditii bazale (à jeun, pe nemancate), glicemia normala se situeaza intre 70-110 mg/dL. La 2 ore postprandial, valorile fiziologice nu ar trebui sa depaseasca 140 mg/dL. Daca un pacient inregistreaza valori consecutive intre 110-125 mg/dL ale glicemiei à jeun, vorbim despre starea numita prediabet (glicemie bazala modificata), iar o glicemie à jeun  ≥126 mg/dL, confirmata in doua repetari succesive, ridica suspiciunea de diabet zaharat. Hiperglicemia, asadar, poate fi definita ca o valoare >126 mg/dL à jeun si >200 mg/dL postprandial (la pacienti cu simptome).

Hiperglicemie – cauze si factori de risc

Exista mai multe cauze care pot duce la hiperglicemie, dar cele mai frecvente sunt diabetul de tip 1 si de tip 2. In diabetul de tip 1, deficitul absolut de insulina, cauzat de distrugerea pe cale autoimuna a celulelor β pancreatice secretoare de insulina va duce la imposibilitatea de a folosi glucoza la nivel celular, in scopuri energetice. In diabetul de tip 2, hiperinsulinemia relativa (o secretie excesiva de insulina) este insotita de o rezistenta marcata a celulelor la actiunea acestui hormon (scade sensibilitatea la insulina si creste rezistenta la insulina). Alte posibile cauze care pot duce la hiperglicemie, in afara contextului diabetic, sunt urmatoarele:

• stresul fiziologic (traume, interventii chirurgicale, infarct miocardic acut, infectii severe);
• anumite tratamente medicamentoase (corticosteroizi, tiazide, antipsihotice atipice, anumite tipuri de beta-blocante),
• endocrinopatii: sindromul Cushing, feocromocitomul, acromegalia, glucagonomul;
• sarcina exclusiva;
• obezitatea si sedentarismul.

Diabetul de tip 1 se mai numeste si „insulino-dependent”, ceea ce inseamna ca pacientului are nevoie de insulina exogena pentru a-si controla starea de hiperglicemie. Diabetul de tip 2, insa, nu necesita administrare de insulina pe intreg parcursul vietii, dar ajuta la gestionarea glicemiei crescute. Cu gestionare corespunzatoare si cu anumite modificari ale stilului de viata, diabetul de tip 2 poate fi corespunzator gestionat, chiar inversat.

Hiperglicemie – simptome si manifestari

Starea de hiperglicemie se prezinta in special cu simptome fizice evidente, dar are implicatii si asupra starii psihice. Cele mai comune simptome sunt urmatoarele:

Simptome fizice

Printre simptomele fizice predominante se regasesc poliuria (urinare excesiva), polidipsia (sete excesiva) si polifagia (foame excesiva). Aceste trei simptome reflecta dereglarile metabolice si osmotice induse de cresterea concentratiei de glucoza circulanta (hiperglicemie).

Poliuria

Poliuria apare cand glicemia depaseste pragul renal (~180 mg/dL). Din acest moment, glucoza incepe sa fie excretata (eliminata) prin urina. Glucoza actioneaza ca un osmolit activ, atragand apa in tubii renali, ceea ce duce la o diureza osmotica. Astfel, pacientul cu hiperglicemie pierde volume semnificative de lichid (diureza chiar si de 2 litri intr-o zi), cu risc de deshidratare si de dezechilibre electrolitice.

Polidipsia

Setea excesiva este, de fapt, o consecinta compensatorie a pierderilor de apa prin urina. Aceasta senzatie constanta de sete este generata de stimularea centrilor hipotalamici ai setei, evident in contextul cresterii osmolaritatii plasmatice determinate de hiperglicemie. De asemenea, este si un efect al deshidratarii secundare poliuriei.

Polifagia

Polifagia, adica foamea exagerata, desi poate parea paradoxala in contextul in care in sange se regaseste o cantitate deja mare de glucoza, apare din cauza faptului ca celulele, de fapt, nu pot folosi aceasta glucoza pentru a-si asigura nevoile energetice. Intr-un fel, starea de hiperglicemie duce la o „infometare celulara”, perceputa de sistemul nervos central si tradusa printr-un apetit crescut.

Alte simptome fizice

Alte simptome fizice frecvente la pacientii cu hiperglicemie sunt: oboseala si astenia (din cauza deficitului energetic celular), scaderea ponderala neintentionata (deoarece glucoza nu se poate folosi drept sursa de energie, se trece la folosirea proteinelor si lipidelor), tulburarile de vedere (vedere incetosata, spre exemplu, datorata modificarilor osmolaritatii intraoculare). Ca urmare a pierderilor de electroliti (Na⁺ si K⁺), pacientul se poate confrunta cu tulburari de ritm cardiac, cu crampe musculare frecvente.

Simptome psihice

In ceea ce priveste impactul psihic al starii de hiperglicemie, simptomele pot fi mai insidioase, deseori trecute cu vederea. Manifestarile pot include iritabilitate si dificultati de concentrare, o letargie nejustificata, cefalee si, in forme severe, alterarea starii de constienta. In formele acute, spre exemplu in sindromul hiperosmolar, pot aparea confuzia, halucinatiile si chiar.

Hiperglicemie – sfaturi pentru preventie

Prevenirea starii de hiperglicemie presupune mentinerea unui echilibru intre aportul de glucoza si aportul de insulina (exogena). Principalii pasi pentru preventie includ:

• monitorizarea regulata a glicemiei, in special la pacientii cu diabet cunoscut sau la cei care au risc de diabet;
• respectarea regimului alimentar personalizat, hipoglucidic sau cu indice glicemic scazut;
• practicarea constanta a activitatii fizice (numeroase studii sustin efectele foarte benefice pe care activitatea fizica le are asupra imbunatatirii sensibilitatii la insulina);
• ajustarea dozelor de insulina in conformitate cu aportul alimentar de glucoza, precum si in functie de nivelul de activitate fizica (pentru a se preveni un alt scenariu cu potential foarte periculos, si anume hipoglicemia severa).

In vederea gestionarii corespunzatoare a starii de hiperglicemie si diabetului diagnosticat, daca este cazul, colaborarea intre medicul diabetolog si pacient este esentiala. Pacientului trebuie sa i se comunice schema de tratament, modalitatea de administrare a insulinei, momentele in care aceasta trebuie administrata. De asemenea, in vederea prevenirii complicatiilor la care se poate ajunge in context de hiperglicemie cronica, sunt necesare investigatii periodice.

Hiperglicemie – prognostic, complicatii si riscuri asociate

Prognosticul persoanelor cu hiperglicemie depinde de cat de optim sunt controlate si gestionate nivelurile de glucoza din sange. Starea de hiperglicemie cronica poate duce la complicatii foarte severe. Schimbarile stilului de viata (dieta adecvata, exercitiile fizice regulate, dar si renuntarea la fumat si la consumul de alcool) sunt factori care definesc un prognostic mai bun. A mai fost observat faptul ca pacientii care reusesc sa isi mentina glicemia in limite normale, asta chiar si pentru perioade relativ scurte de timp, au un prognostic mult mai bun decat cele cei care raman constant in starea de hiperglicemie. Cand apare complicatiile, acestea sunt, practic, ireversibile.

Complicatii acute

Acestea includ:

• cetoacidoza diabetica: apare frecvent in diabetul de tip 1, se caracterizeaza printr-o stare de hiperglicemie severa (>250 mg/dL), acidoza metabolica si cetonemie/cetonurie. Se prezinta cu greata, varsaturi, respiratie Kussmaul, dureri abdominale si poate progresa spre coma in cazul in care nu este tratata prompt;
• sindromul hiperglicemie hiperosmolar: mai frecvent in diabetul de tip 2, se caracterizeaza printr-o stare de hiperglicemie extrema (>600 mg/dL), hiperosmolaritate (>320 mOsm/kg) si deshidratare severa, fara acidoza semnificativa. Are evolutie lenta, insa riscul asociat de mortalitate este crescut.

Complicatii cronice

Complicatiile cronice ale starii de hiperglicemie sustinuta implica:

• retinopatie diabetica (proliferarea anormala a vaselor retiniene, cu risc de orbire);
• nefropatie diabetica (proteinurie persistenta si risc de boala renala cronica terminala);
• neuropatie periferica si autonoma (cu risc de picior diabet, ulceratii, aritmii);
• boli cardiovasculare (ateroscleroza accelerata, infarct, accident vascular cerebral);
• vindecarea deficitara a ranilor si susceptibilitatea crescuta la infectii (in special invazive).

Studiile sugereaza ca pacientii cu diabet ar trebui sa incerce sa atinga o concentratie de sub 7% a hemoglobinei A1c (HbA1c). Totusi, controlul prea strict al glicemiei poate duce, dupa cum fost mentionat deja, la hipoglicemie, care nu este bine tolerata mai ales de persoanele in varsta care, de cele mai multe ori, deja au o boala cardiovasculara preexistenta.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430900/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279093/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10008140/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279510/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK278997/