
Tinctura de echinaceea este unul dintre cele mai populare remedii fitoterapice utilizate pentru sustinerea imunitatii, in special in sezonul rece. Preparatul este obtinut din planta Echinacea si este folosit traditional pentru prevenirea si ameliorarea simptomelor racelii, gripei si altor infectii respiratorii.
Datorita continutului bogat in compusi bioactivi, tinctura de echinaceea continua sa fie intens studiata pentru efectele sale imunomodulatoare, antiinflamatoare si antioxidante.
Despre planta Echinacea
Echinaceea este o planta erbacee perena originara din America de Nord, utilizata de secole in medicina traditionala. Face parte din familia Asteraceae si este apreciata atat pentru proprietatile medicinale, cat si pentru aspectul ornamental. Cele mai utilizate specii in fitoterapie sunt:
- Echinacea purpurea;
- Echinacea angustifolia;
- Echinacea pallida.
Cum arata planta?
Echinaceea are:
- flori mari, asemanatoare margaretelor;
- petale roz, mov sau violet;
- un centru proeminent, conic;
- tulpini inalte si rigide.
„Atat florile, cat si radacinile sunt utilizate pentru obtinerea preparatelor fitoterapice, inclusiv pentru tinctura de echinaceea,” ne spune dr. Iasmina Wadi, medic rezident medicina de familie.
Ce contine echinaceea?
Planta contine numerosi compusi fitochimici activi, responsabili pentru efectele sale terapeutice. Printre cei mai importanti se numara:
- alkamide;
- acid chicoric;
- acid cafeic;
- polizaharide;
- flavonoide;
- glicoproteine;
- compusi fenolici;
- uleiuri volatile;
- derivati ai acidului clorogenic.
Rolul compusilor activi din tinctura de echinaceea
Acesti compusi contribuie la:
- stimularea sistemului imunitar;
- ameliorarea inflamatiei;
- combaterea stresului oxidativ prin activitatea antioxidanta pe care o au;
- protectia celulara;
- combaterea microorganismelor.
Cand infloreste echinaceea?
Echinaceea infloreste de regula intre lunile iunie si septembrie, in functie de specie si conditiile climatice. Florile rezista mult timp si atrag frecvent albine si fluturi.
Ce gust are echinaceea?
Echinaceea are un gust usor amar, ierbos si discret intepator. Preparatele din radacina pot produce o senzatie caracteristica de furnicaturi la nivelul limbii, datorita alkamidelor.
Ce este tinctura de echinaceea?
Tinctura de echinaceea este un extract hidroalcoolic concentrat obtinut din parti ale plantei, in special radacina, flori si frunze. Alcoolul utilizat in preparare ajuta la extragerea si conservarea compusilor activi.
Ce contine tinctura de echinaceea?
Tinctura de echinaceea contine:
- principii active concentrate;
- compusi fenolici;
- alkamide;
- polizaharide;
- flavonoide;
- alcool etilic alimentar;
- apa purificata.
Concentratia compusilor din tinctura de echinaceea variaza in functie de specie, partea plantei folosita pentru preparare, metoda de extractie si concentratia alcoolului.
Cum se obtine tinctura de echinaceea?
Prepararea tincturii poate fi realizata industrial sau artizanal.
Obtinerea cu alcool
Aceasta este reteta pentru tinctura de echinaceea clasica.
1. Recoltarea plantei
Se folosesc:
- radacinile mature;
- florile proaspete sau uscate.
2. Maruntirea materialului vegetal
Planta este tocata sau zdrobita pentru a facilita extractia substantelor active.
3. Macerarea
Materialul vegetal este introdus intr-un amestec de alcool alimentar si apa. De obicei se utilizeaza alcool cu concentratie intre 40% si 70%. Concentratia alcoolica finala ar trebui sa fie undeva intre 35–40%.
4. Perioada de extractie
Amestecul se lasa la macerat ferit de lumina, 2–3 saptamani, timp in care se agita zilnic.
5. Filtrarea
Dupa macerare, lichidul este filtrat pentru indepartarea resturilor vegetale.
6. Ambalarea
Tinctura este depozitata in sticle inchise la culoare pentru protejarea compusilor activi.
Tinctura de echinaceea fara alcool
Pentru copii sau persoane care evita alcoolul exista tinctura de echinaceea sub forma de:
- extracte glicerinice;
- extracte apoase;
- siropuri;
- capsule.
„Totusi, tinctura de echinaceea clasica hidroalcoolica are o concentratie mai mare de compusi activi”, ne spune dr. Iasmina Wadi.
Care sunt beneficiile tincturii de echinaceea?
Tinctura de echinaceea este utilizata in special pentru sustinerea sistemului imunitar si prevenirea infectiilor respiratorii.
Sustine imunitatea si reduce riscul de infectii respiratorii
Echinaceea este intens studiata pentru efectele sale imunomodulatoare. Conform studiilor, suplimentarea cu tinctura de echinaceea poate:
- stimula activitatea macrofagelor;
- activa celulele natural killer (NK);
- sustine raspunsul imun;
- reduce durata racelii;
- scadea frecventa infectiilor respiratorii.
Unele cercetari arata ca administrarea profilactica poate reduce numarul episoadelor de raceala pe parcursul sezonului rece.
Are activitate antivirala
Compusii activi din tinctura de echinaceea, precum alkamidele si acidul chicoric, pot avea efect antiviral direct. Conform studiilor, tinctura poate ajuta organismul sa combata:
- virusurile respiratorii;
- virusurile asociate racelii comune;
- unele infectii virale sezoniere.

Are efect antiinflamator
Alkamidele din radacina de Echinacea purpurea pot reduce productia unor citokine proinflamatorii. Acest efect poate contribui, conform studiilor de specialitate, la:
- reducerea inflamatiei cailor respiratorii;
- calmarea durerii in gat;
- diminuarea iritatiei locale;
- ameliorarea simptomelor respiratorii.
Amelioreaza anxietatea si sustine starea de bine
Unele studii preliminare sugereaza ca anumite extracte standardizate de echinaceea pot influenta receptorii implicati in reglarea dispozitiei. Astfel, tinctura de echinaceea ar putea avea:
- efect anxiolitic usor;
- efect relaxant;
- impact pozitiv asupra stresului.
Totusi, sunt necesare mai multe studii clinice pentru a sustine potentialul anxiolitic si adaptogen al preparatelor pe baza de echinaceea.
Reduce riscul de raceala si gripa
Administrarea preventiva pe perioade de cateva saptamani sau luni poate reduce:
- incidenta infectiilor respiratorii;
- durata si intensitatea simptomelor;
- durata bolii.
Acest efect este observat mai ales in sezonul rece.
Cum se administreaza tinctura de echinaceea?
„Administrarea tincturii trebuie adaptata in functie de varsta si concentratia produsului. Evident, se tine cont de recomandarile farmacistului”, ne spune dr. Iasmina Wadi. De regula, tinctura de echinaceea se ia sub forma de picaturi diluate intr-un pahar cu apa.
Tinctura de echinaceea pentru copii
La copii, tinctura de echinaceea se administreaza cu prudenta, mai ales deoarece tincturile clasice contin alcool. In general se prefera formule fara alcool, iar dozele sunt mai mici. Pentru copii pot fi folosite siropuri si extracte glicerinice, iar indicatiile de administrare sunt intotdeauna inscrise pe prospectul produsului.
Tinctura de echinaceea pentru adulti
La adulti, ca si in cazul copiilor, tinctura de echinaceea se administreaza de 2–3 ori pe zi, picaturile fiind diluate in apa sau ceai (nu fierbinte). Indicatiile sunt inscrise pe prospectul produsului, dar daca aveti nelamuriri nu ezitati sa cereti sfatul farmacistului.
Cand se ia tinctura de echinaceea?
„Tinctura se ia de-a lungul intregii zile, de obicei de 3 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de fiecare masa principala a zilei”, ne raspunde dr. Iasmina Wadi.
Cat timp se ia tinctura de echinaceea?
„Administrarea se face in cure, pentru perioade lungi. De obicei, se ia in fiecare zi timp de o luna, iar apoi se face o pauza de o saptamana, dupa care se reincepe cura de administrare, timp de minimum 3 luni. Ulterior, se poate lua o pauza mai lunga. Ar trebui ca administrarea sa fie inceputa cu 1–2 luni inainte de luna noiembrie, cand de obicei incepe sezonul gripal”, ne spune dr. Iasmina Wadi.
Care sunt contraindicatiile si posibilele reactii adverse?
Desi este considerata relativ sigura, tinctura de echinaceea nu este potrivita pentru toate persoanele.
Boli autoimune
Echinaceea stimuleaza activitatea sistemului imun si poate agrava:
- poliartrita reumatoida;
- lupusul;
- scleroza multipla;
- alte boli autoimune.
Asadar, persoanele care au diagnostic de boala autoimuna ar trebui sa ceara sfatul medicului inainte de a incepe suplimentarea cu aceasta formula de echinaceea sau cu orice alt tip de supliment care stimuleaza sistemul imunitar.
Alergii severe
Persoanele alergice la plante din familia Asteraceae prezinta risc crescut de reactii alergice. Printre acestea se numara:
- ambrozia;
- galbenelele;
- crizantemele.
In urma administrarii, pot aparea reactii precum dermatita de contact, eruptiile cutanate, dificultatile respiratorii si, in cazuri foarte severe, anafilaxia.
Tratamentul cu imunosupresoare
Echinaceea poate reduce eficienta unor medicamente precum:
- corticosteroizii;
- ciclosporina;
- terapiile imunosupresoare.
„Efectul acesta nu este bine documentat, dar teoretic este posibil, dat fiind potentialul de stimulare a sistemului imunitar. Pentru utilizarea in deplina siguranta, este de dorit sa se ceara sfatul medicului curant inainte”, ne recomanda dr. Iasmina Wadi.
Utilizarea pe termen lung
Administrarea continua timp de peste 8 saptamani nu este recomandata deoarece poate suprasolicita ficatul. Tocmai din acest motiv, se recomanda pauza timp de 1 saptamana dupa administrare constanta timp de o lunga.
Sarcina si alaptarea
Datele privind siguranta administrarii in timpul sarcinii si alaptarii sunt limitate. Prin urmare, se recomanda evitarea sau administrarea doar la recomandarea medicului.
Interactiuni medicamentoase
Echinaceea poate influenta activitatea unor enzime hepatice precum CYP1A2. Acest lucru poate modifica metabolizarea unor medicamente, inclusiv:
- cafeina;
- paracetamolul;
- warfarina;
- anumite antidepresive.
Posibile reactii adverse
Unele persoane pot prezenta:
- greata;
- dureri abdominale;
- ameteli;
- gust neplacut in gura;
- reactii alergice;
- eruptii cutanate.
Riscul de reactii adverse creste in cazul utilizarii in doze mari, pe perioade lungi de timp.
Bibliografie:
Haller J, Faludi G, Kovacs G, Purebl G, Füzesi Z, Freund TF. The Effects of Echinacea (EP107TM) on Anxiety: A Comparison of Anxiety Measures in a Randomized, Double Blind, Placebo-Controlled Study. Pharmaceuticals (Basel). 2025 Feb 17;18(2):264. doi: 10.3390/ph18020264. PMID: 40006076; PMCID: PMC11858916. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11858916/
Hudson J, Vimalanathan S. Echinacea—A Source of Potent Antivirals for Respiratory Virus Infections. Pharmaceuticals (Basel). 2011 Jul 13;4(7):1019–31. doi: 10.3390/ph4071019. PMCID: PMC4058675. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4058675/
Islam J, Carter R. Use of Echinacea in upper respiratory tract infection. South Med J. 2005 Mar;98(3):311-8. doi: 10.1097/01.SMJ.0000154783.93532.78. PMID: 15813158. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15813158/
LiverTox®: Clinical and Research Information on Drug-Induced Liver Injury [Internet]. Bethesda (MD): National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases; 2012-. Echinacea. [Updated 2019 Apr 10]. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK548440/
Manayi A, Vazirian M, Saeidnia S. Echinacea purpurea: Pharmacology, phytochemistry and analysis methods. Pharmacogn Rev. 2015 Jan-Jun;9(17):63-72. doi: 10.4103/0973-7847.156353. PMID: 26009695; PMCID: PMC4441164. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4441164/
Vieira SF, Gonçalves VMF, Llaguno CP, Macías F, Tiritan ME, Reis RL, Ferreira H, Neves NM. On the Bioactivity of Echinacea purpurea Extracts to Modulate the Production of Inflammatory Mediators. Int J Mol Sci. 2022 Nov 6;23(21):13616. doi: 10.3390/ijms232113616. PMID: 36362404; PMCID: PMC9659013. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36362404/
