
In perceptia generala, virusul HPV este asociat cu cancerul de col uterin, astfel ca este normal ca infectia cu acest virus sa fie privita cu ingrijorare. Exista insa peste 100 de tulpini HPV si doar o mica parte dintre acestea sunt cunoscute ca avand un risc oncogenic ridicat, in timp ce majoritatea nu cauzeaza cancer si nici alte probleme de sanatate serioase.
Pe baza acestui criteriu, putem vorbi de doua categorii de tulpini HPV, respectiv cele high-risk – cu un risc oncogenic ridicat – si cele low-risk, care nu sunt cancerigene si nu reprezinta un motiv major de ingrijorare.
Cu toate acestea, infectiile cu tulpini HPV low-risk pot cauza modificari la nivelul pielii si, in cazuri rare, la nivelul mucoaselor respiratorii, motiv pentru care nu trebuie totusi ignorate.
Din acest articol, veti afla care sunt cele mai des intalnite tulpini HPV low-risk, dar si ce tulpini HPV pot cauza diferite forme de cancer, cum se face diferenta intre cele doua categorii mentionate si care sunt metodele de tratament.
Ce inseamna tulpini HPV low-risk
Cand vorbim despre tulpini HPV ne referim la diferite variante genetice ale virusului papiloma uman, numit pe scurt HPV (Human Papilloma Virus). Este un virus comun, care infecteaza pielea si mucoasele, constituind cea mai frecventa cauza a infectiilor cu transmitere sexuala. Se estimeaza ca 80% dintre persoanele active sexual contracteaza o infectie cu o tulpina HPV, insa in cele mai multe cazuri infectia este asimptomatica si dispare de la sine mai devreme sau mai tarziu.
Infectia cu tulpini HPV nu se transmite excluziv prin contact sexual, pentru a transmite virusul fiind suficienta doar simpla atingere a pielii unei persoane infectate.
Pana in prezent, au fost identificate peste 100 de tulpini HPV, dintre care unele pot cauza leziuni canceroase sau precanceroase, iar altele duc la aparitia verucilor sau a papiloamelor pe piele, care nu sunt periculoase, ci doar inestetice, cauzand uneori si un oarecare disconfort. Cele din ultima categorie sunt numite tulpini HPV low-risk, adica tulpini cu risc scazut pentru sanatate.
Tipuri de tulpini HPV low-risk
Spuneam ca exista peste 100 de tulpini HPV, impartite in doua categorii, in functie de gradul de risc oncogenic. Aceste tulpini sunt denumite simplu prin numere care le-au fost alocate in ordinea in care au fost descoperite si le-au fost stabilire caracteristicile definitorii. Din fericire, categoria high-risk este cea mai putin numeroasa, incluzand doar 14 tulpini HPV care pot cauza cancere genitale sau orale.
Asadar, este mai simplu sa enumeram aceste tulpini (denumirile numerice care nu se regasesc in categoria cu risc ridicat fiind atribuite automat unor tulpini HPV low-risk). Astfel, tulpinile HPV periculoase sunt 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 66, 68. Dintre ele, primele doua tulpini HPV, respectiv 16 si 18, sunt cel mai adesea responsabile de aparitia cancerelor asociate infectiei cu acest virus.
De cealalta parte, categoria de tulpini HPV low-risk este mai numeroasa, insa si in cazul lor doar o mica parte sunt frecvent intalnite. Mai exact, tulpinile HPV 6 si 11 sunt responsabile pentru aproximativ 90% dintre verucile si papiloamele care apar pe piele in zona genitala, dar si in alte parti ale corpului, asa ca le putem considera reprezentative pentru categoria de tulpini HPV low-risk.
Cum se manifesta infectia cu tulpini HPV low-risk
In numeroase cazuri, infectia cu tulpini HPV low-risk trece neobservata, pentru ca nu genereaza niciun fel de simptome, iar sistemul imunitar are capacitatea de a neutraliza virusul si de a-l elimina din organism. Odata cu inaintarea in varsta sau pe fondul altor probleme de sanatate, imunitatea scade, iar infectia cu tulpini HPV low-risk se manifesta preponderent la nivel cutanat, prin aparitia unor formatiuni benigne care nu prezinta riscuri pentru sanatate, dar care pot fi inestetice si uneori inconfortabile.
Aceste formatiuni apar preponderent in zona genitala si anala, sub forma unor condiloame, care sunt excrescente moi ale pielii, cu aspect incretit, ce se dezvolta izolat sau in grupuri.
Infectia cu tulpini HPV low-risk este responsabila si de aparitia papiloamelor, care sunt tot excrescente benigne ale pielii, usor pigmentate, moi si nedureroase. Papiloamele apar in zonele in care pielea formeaza pliuri, mai precis pe gat, in zona axilara, pe pleoape si sub sani.
Verucile sunt o alta consecinta a infectiei cu tulpini HPV low-risc, fiind mai bine cunoscute sub denumirea de negi. De aceasta data, formatiunile aparute pe piele au o suprafata dura si aspra, putand fi plate sau proeminente. Adeseori, pe suprafata lor se observa mici puncte negre, care sunt capilare trombozate.
In cazuri foarte rare, infectia cu tulpini HPV low-risk poate cauza aparitia unor formatiuni papilomatoase in cavitatea bucala sau chiar pe trahee si laringe.

Cum se trateaza infectiile cu tulpini HPV low-risk
Daca nu sunt simptomatice, astfel de infectii nu necesita tratament, avand in vedere faptul ca nu prezinta niciun risc pentru sanatate. Nici formele simptomatice, nu sunt periculoase, iar de cele mai multe ori, pacientii care apeleaza la tratament o fac din considerente estetice. Scopul tratamentului este indepartarea acelor formatiuni benigne de pe piele care au un aspect neplacut si care uneori pot genera disconfort atunci cand cresc in dimensiuni sau apar in zone in care se freaca de obiectele vestimentare.
Prima optiune terapeutica este aplicarea de produse topice sub forma de creme, geluri sau unguente care contin substante active ce distrug celulele afectate si stimuleaza sistemul imunitar pentru a neutraliza virusul.
Daca aceste tratamente nu dau rezultatul dorit sau daca formatiunile respective au dimensiuni prea mari, exista o serie de proceduri prin care pot fi indepartate la cabinetul unui medic dermatolog. Astfel, crioterapia presupune inghetarea formatiunilor respective cu azot lichid, prin elecrerocauterizare sunt arse cu ajutorul temperaturii crescute generate decurentul electric, iar laserterapia presupune indepartarea acestora cu ajutorul unui fascicul laser.
De asemenea, se poate face o excizie chirurgicala printr-o procedura minim invaziva, cu anestezie locala.
Este important de retinut faptul ca nu exista un tratament care sa elimine virusul complet din organism, astfel ca tulpinile virale raman in organism si dupa indepartarea papiloamelor, verucilor sau condiloamelor. De aceea nu este exclusa posibilitatea de recidiva, aceasta in cazul in care virusul nu este in cele din urma distrus de celulele imunitare ale organismului.
Asadar, tulpinile HPV low-risc sunt formele cele mai putin periculoase si totodata cele mai numeroase ale virusului uman Papiloma, cunoscut in special prin prisma faptului ca duce la aparitia cancerului de col uterin si a altor cancere genitale. Doar 14 din cele peste 100 de tulpini ale virusului au risc oncogenic, in timp ce restul pot cauza cel mult aparitia unor formatiuni benigne pe suprafata pielii, fara riscuri majore pentru sanatate.